Sebastian Dobrincu, unul dintre cei mai apreciați concurenți de la Survivor România 2023, a fost nevoit să se retragă din competiție, din cauza unei accidentări.
Partenera lui Sebastian, cântăreața Ioana Ignat, a oferit prima reacție după plecarea antreprenorului din show-ul în care ar fi dorit să rămână până la final.
Toate se întâmplă cu un motiv, crede Sebastian Dobrincu, antreprenorul de 24 de ani care a fost nevoit să părăsească prematur show-ul Survivor România. Anunțul său i-a emoționat pe colegii din tabăra Faimoșilor, dar ei n-au fost singurii care i-au ținut pumnii în Dominicană.
Ioana Ignat a spus pentru ProTV cum a trăit ea accidentarea lui Sebastian Dobrincu și cu ce gânduri îl așteaptă acasă.
„Sunt foarte mândră de el și de toată prestația lui. M-a întristat foarte rău să văd că s-a accidentat. Din păcate, se întâmplă și lucruri neprevăzute. Acesta a fost singurul impediment să nu câștige Survivor. Cel mai important acum e să se facă bine. Pentru mine e un câștigător orice ar fi”, a declarat cântăreața.
Ioana Ignat și Sebastian Dobrincu, ambii născuți în Botoșani, formează un cuplu discret în industria muzicală. Ei au colaborat la lansarea a două piese împreună și se afișează rar pe rețelele sociale.
(Foto: ProTV)
„Blue Guardians”: Polițiști din mai multe județe vin la Botoșani pentru o amplă acțiune
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024
Bărbat violent luat de acasă și adus în cătușe la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024