Mesaj important transmis de Ionică Nechifor pentru crescătorii de ovine.
În calitate de Președinte a ACOC Moldoovis membră a Federației Națională a Crescătorilor de Ovine și Caprine ROMOVIS, organizație profesională reprezentativă a nivel național, a înaintat demersuri administrative, juridice, către: MADR, ANSVSA, Primului Ministru și Președintelui României, privind identificarea de soluții reale, de rezolvare a problemelor apărute în sectorul ovin și caprin din România.
Pentru informarea corectă a crescătorilor de ovine și caprine din județul Botoșani redăm mai jos solicitările înaintate:
1.a. Accelerarea deblocării pieței pentru ovine și caprine vii, pe teritoriul UE, prin respectarea cerințelor Direcției de sănătate animală și siguranța alimentară, de pe lângă C.E.
Motiv: În România la specia ovine, rasa Karakul de Botoșani este de cca 12%. Comerțul în UE cu ovine vii este de 15%, din care 65% reprezintă tranzacții sunt din zona noastră de creștere în special miei Karakul. Faptul că această piață este blocată pentru România până la 30 Iunie 2026, cu semnale de a fi pelungită până la sfârșitul anului, fermierii sunt alarmați, fiindcă suportă costuri suplimentare în fermele lor.
PROMISIUNI FĂRĂ ACOPERIRE din partea Președintelui Bociu Alexandru!
Reprezentanții ANSVSA au declarat că instituția așteaptă bugetul pentru implementarea programului de screening necesar combaterii pestei micilor rumegătoare, dar nu au precizat că, demersurile efectuate de către Președintele Bociu către UE, au fost respinse în 3 rânduri, datorită unor programe nerealiste!
După spusele lor, demararea acțiunilor ar urma să aibă loc după apariția bugetului și a Ordinului Președintelui ANSVSA nr.35/2016 actualizat, în Monitorul Oficial. Cerințele CE, sunt de notificare și aprobare un Program de combatere, urmat de o estimare bugetară din care contribuția UE este de 30% din total buget.
Conducerea ANSVSA a precizat că:
Deblocarea comerțului intracomunitar ar putea fi discutată cu Comisia Europeană după testarea efectivelor, care poate dura 4-6 luni.
Ionică Nechifor atrage atenția că întârzierea acestor măsuri blochează întreg sectorul, iar lipsa unui calendar ferm afectează direct fermierii. Comisia Europeană cere un Program acceptat cu acțiuni care se derulează în etape pe o perioadă de 1 sau 2 ani, pentru a ridica restricțiile înainte de 30 Iunie 2026.
Răspunsul Președintelui ANSVSA, nu este unul care să mulțumească fermierii, prin urmare demersurile vor continua adresându-ne autorităților de rang superior (Parlament, Președinte, Prim-Ministru).
UN ALT ASPECT ALARMANT PENTRU CRESCĂTORI DAR ȘI PENTRU POPULAȚIE
5. Modificarea proiectului de Ordin 35/2016, în sensul:
Conducerea ANSVSA a reiterat intenția de a continua proiectul de modificare a Ordinului 35, inclusiv cu prevederea referitoare la suportarea de către crescători a manoperei vaccinului ANTRAX, fie și prin obligarea acestora, cu asumarea RESPONSABILITATII DE CĂTRE OIERI, ceea ce a stârnit nemulțumirea Delegației participantă la discuții.
Consiliul Director al Federația Romovis nu își asumă o asemenea responsabilitate, ANTRAXUL este o boală infecțioasă gravă, cu riscuri majore atât în rândul animalelor, cât și a oamenilor. Există deja două cazuri de deces (fiu-mamă) în România. Această măsură ține de siguranța națională și este obligația statului Român să protejeze populația cu acțiuni de prevenire și combatere.
Crescătorii de animale sunt la limita subzistenței, respectiv sufocați de obligații financiare de provocările apărute într-o piață instabilă și a conflictelor de pe glob. Trebuie să ne protejăm sănătatea și pe cei care produc hrană !!!
Federația Romovis avertizează Președintele ANSVSA că acest Ordin 35/2016 / actualizat va fi contestat juridic dacă apare în forma susținută de domnia sa.
Consiliul Director al Federației Romovis își exprimă dezamăgirea față de cele prezentate și susținute de către ANSVSA, prin urmare anunță continuarea demersurilor atât către Guvern și Preșidenția României, cât și obținerea de autorizație în vederea declanșării unui PROTEST, dacă fermierii o cer !!!
Rugăm crescătorii de animale să rămână informați prin intermediul Asociațiilor afiliate Federației Romovis, să transmită în continuare problemele și propunerile lor către Consiliul Director și să înțeleagă că puterea de negociere a sectorului depinde de unitate, coerență și coerență.