Mai multe localități din județul Botoșani vor fi afectate astăzi, 6 iulie 2026, de întreruperi programate în alimentarea cu energie electrică, ca urmare a unor lucrări efectuate la rețeaua de distribuție.
Prima întrerupere este programată în localitatea Durnești, în intervalul orar 08:30 – 16:30. Alimentarea cu energie electrică va fi sistată la Ferma IAS Durnești.
În localitatea Crasnaleuca, curentul electric va fi întrerupt între orele 09:00 și 16:00. Sunt afectați consumatorii alimentați din PTA 1 Crasnaleuca – Plecarea 2, respectiv zona Strada Moara Veche, Strada Dobosari, Strada Duzilor, Strada Izlaz, Strada Grăniceri, Aleea Nordului și o porțiune din Strada Principală, de la intrarea în localitate până la postul de transformare PTA 1 Crasnaleuca.
O altă întrerupere este anunțată în comuna Lozna, satul Lozna, în intervalul 11:00 – 16:00. Vor fi afectați consumatorii din zona ieșirii spre Dersca.
Reprezentanții distribuitorului de energie recomandă consumatorilor să ia măsurile necesare pentru protejarea echipamentelor electrice și să își planifice activitățile ținând cont de intervalele în care alimentarea cu energie va fi întreruptă.
În cazul în care lucrările se vor încheia mai devreme decât termenul estimat, alimentarea cu energie electrică va fi reluată înainte de ora anunțată.
Jul 06, 2026
Jul 06, 2026