Inițiativa legislativă care prevede restricția de a staționa cu motorul oprit în orașe este la un pas de implementare și va putea modifica Codul Rutier.
Comisiile de specialitate nu i-au mai întocmit un raport suplimentar de respingere după ce Guvernul a transmis Parlamentului că susține inițiativa.
Senatul a adoptat, așadar, tacit inițiativa legislativă prin care se interzice staționarea mașinilor cu motorul pornit în municipii si orașe, după ce termenul de dezbatere a fost depășit.
Proiectul prevede interzicerea staționării autovehiculelor cu motorul pornit, în orașe și municipii, cu excepția acelora care sunt autorizate să utilizeze semnalele speciale de avertizare luminoase, cum ar fi ambulanțele, mașinile de pompieri, de poliție, sau de transport marfă, care necesită putere de la motor pentru funcționarea refrigerării.
Demersul, menit să reducă poluarea în zonele aglomerate, a pornit de la de la o inițiativă civică dezvoltată în București, informează antena3.ro.
Mai exact, în primăvara lui 2023 asociaţia Ecopolis a montat, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, senzori de monitorizare a calității aerului în 44 de puncte din București, dintre care 23 au fost la școlile vizate prin proiect.
Campania a dus în final la redactarea unei legi naționale. Această lege va putea modifica Codul Rutier, astfel încât acesta să prevadă interzicerea staționării cu motorul pornit.
Astfel, în cazul în care legea va fi adoptată, cei care o încalcă primesc la prima abatere avertisment, iar apoi amendă, care va fi cuprinsă între 100 și 200 de lei.
Spiritul Crăciunului adus pe holurile Spitalului de Copii de un preot botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Dec 12, 2024
Gabriela Erdic
Dec 12, 2024
Ce să faci dacă sistemul tău de încălzire nu face față gerului iernii
Redacția Botoșăneanul
Dec 12, 2024
Cum să alegi cea mai bună folie de protecție pentru telefonul tău
Redacția Botoșăneanul
Dec 12, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile