Interviuri
Campionul din clasamentul mondial WKF care face zilnic 150 de km pentru a le preda elevilor de pe malul Prutului - GALERIE FOTO

Pe 15 octombrie împlineşte 24 de ani. Este campion la karate şi profesor. În Turcia, Italia, Croația Spania, Cipru, Austria sau Canada luptă pentru România. La Botoşani duce altă luptă: în fiecare zi străbate 150 de km până la graniță, pentru a le preda elevilor de pe malul Prutului.

Vlad Pamfil este singurul botoşănean inclus în clasamentul mondial al WKF (World Karate Federation). Un clasament realizat strict pe baza rezultatelor obținute de sportivi în competițiile recunoscute de Federația Mondială de Karate, organism cu aproape 200 de țări membre. WKF este, de altfel, și singura organizație de karate recunoscută de Comitetul Internațional Olimpic.

 

Sportivul din Botoșani se află pe locul 244. Doar opt români sunt incluși în clasamentul WKF, Vlad Pamfil fiind al patrulea. În spatele acestor cifre, însă, se află o muncă uriașă, un efort susținut și, mai ales, o disciplină a vieții căreia puțini dintre noi i-am face față.

 

 

 

 

Karate este mai mult decât un sport. Este în primul rând o filosofie de viață, un echilibru între aspirații și posibilități, o trăire interioară care îl situează pe sportiv într-o altă paradigmă a existenței.

 

”Să ai 100 de victorii în 100 de lupte nu e cea mai mare realizare. Să-ți supui inamicul fără luptă e marea artă”, spune Gichin Funakoshi, fondatorul stilului Shotokan. Karate Shotokan este stilul cel mai răspândit la nivel mondial, dar și în România. Și asta pentru că, aflăm de la același Gichin Funakoshi, „scopul final în karate nu este o victorie, ci desăvârșirea caracterului participanților“.

 

L-am provocat pe Vlad Pamfil la o discuţie despre karate, competiţii, disciplină sportivă, experienţa de profesor în mediul rural, dar şi despre ce înseamnă viaţa între antrenamente şi profesie. Are 60 de kilograme (categorie la care concurează în prezent) și o forță care străbate mai ales din calmul privirii. Impresionează la Vlad Pamfil cumințenia discretă, îmbrăcată într-o timiditate șlefuită delicat în familie. La 24 de ani, poartă o platoșă a cumsecădeniei rar întâlnită în zilele noastre. Este fiul unui campion, însă tânărul sportiv și-a construit propria personalitate, probată deja în zeci și zeci de confruntări pe toate meridianele lumii.

 

Avea doi ani când a pășit prima dată în sală. La cinci a intrat în sportul profesionist. ”Era o joacă pe atunci”, mărturisește astăzi cu o umbră de melancolie în privire. Aproape 20 de ani de antrenamente, drumuri lungi către competiții, disciplină și rigori ale vieții. O perioadă, pe Vlad Pamfil îl găseai însă nu doar în sala de antrenament, ci și în trupa de teatru de la Palatul Copiilor, în echipe de dans sau muzică. Până într-o zi, când a fost nevoit să aleagă...  

 

 

 

 

 

”Să gândești înainte de a acționa!”

 

-În Botoșani, când spui Vlad Pamfil spui karate. A fost singurul sport de care v-ați simțit atras? Ați lăsat ceva în urmă ce ați regretat mai târziu?

 

-Mai jucam baschet prin gimnaziu, un pic prin liceu, un pic și pe la facultate. Dar nu ai cum să faci mai multe sporturi deodată și să le faci și bine. De aceea am rămas la karate.

 

-Și totuși, o vreme ați făcut și karate și teatru. Și le-ați dus bine pe amândouă!

 

-Da, dar și acolo a trebuit să aleg la un moment dat. Era obositor, plecam în deplasări cu teatrul, veneam acasă, mă antrenam și plecam la competițiile de karate. Da, făceam și teatru, și dans, și muzică... Era prea mult. La un moment dat nu am mai putut, a trebuit să aleg.

 

-Ați excelat mai ales în pantomimă! Să ne oprim puțin aici, la povestea asta. Citind despre Karate Shotokan, am aflat că este un sport care antrenează deopotrivă mâinile, palmele, picioarele și că sportivul execută acele mișcări largi. Pantomima, într-un fel, se bazează pe mâini, palme, și regăsim și acele mișcări ample...

 

-Da, așa este. La karate sunt două probe, kata și kumite. Kumite, la care particip eu, este lupta în sine. Iar Kata este lupta imaginară. Da, semăna puțin kata cu pantomima. Sigur și de asta mă descurcam bine la pantomimă.

 

-Gândind acum către vremea de atunci, vă ajuta teatrul să practicați mai bine karate sau dimpotrivă, karate vă ajuta în teatru? Mă gândesc și că teatrul înseamnă în primul rând emoții, trac pe scenă...

 

-Aveam oricum și emoții și trac. Dar odată ce ajungeam pe scenă dispăreau toate. De aceea, da, karatele mă ajuta mai mult în teatru decât invers.

 

-Cum vă ajută efectiv în viața reală acest sport?
 

 

 

-Te face mai ordonat în primul rând. Și în gânduri, te ajută să fii calm tot timpul, să știi să gestionezi situațiile. Să gândești înainte de a acționa!

 

-O problemă actuală este cea a siguranței personale în societate. Vă ajută într-o situație conflictuală, de agresivitate stradală, de pildă?

 

-Te ajută să te aperi. Te ajută la orice, practic. M-am confruntat cu astfel de situații și a funcționat. E altfel când faci toată ziua antrenamente, pregătiri... Dacă se întâmplă ceva pe stradă imediat știu ce să fac, nu mă sperii, nu intru în panică. Asta nu înseamnă neapărat să te lupți, ci în primul rând să eviți un conflict, să detensionezi o situație. Depinde de persoană, însă. Sunt mulți care practică karate și devin mai agresivi decât erau înainte. Este o chestiune personală.

 

 

”Analizez unde am greșit, unde am de corectat”

 

-Sunt multe stiluri de karate. Stilul Shotokan este cel mai răspândit nu doar în România, ci și la nivel mondial. La Shotokan vorbeați mai devreme de ramura tradițională, care nu intră în competiții, și care e mai mult o chestiune mistică, de dezvoltare tradițională. Iar ceea ce practicați efectiv este latura sportivă, competițională. Unde se întâlnesc ele?

 

-Nu se poate una fără alta. Baza este latura tradițională. Karate tradițional înveți prima dată când vii la sală. Apoi evoluezi, dezvolți cealaltă ramură și mergi la competiții.

 

 

 

 

-Cât de importantă este competiția în karate?

 

-Fiecare își alege ce ia din acest sport. Dacă vii la sală ca să practici doar pentru tine, asta faci. Dacă vrei să te antrenezi pentru competiții, în schimb, sunt alte metode de antrenament.

 

-A evolua din punct de vedere competițional înseamnă să acumulezi puncte. Punctele te propulsează în clasamentele internaționale?

 

-Depinde de competiții, sunt concursuri normale la care oricine poarte participa. Și sunt cele de tip Karate 1 Premier League, în care acumulezi puncte în campionate europene, mondiale, campionate Karate 1 Seria A.

 

-Ați fost în Premier League...

 

-Am fost. Când eram mic, la cadeți, în Croația, am câștigat locul 1 în Karate 1. Am câștigat și la Balcaniadă locul 1, în Grecia. Apoi după un an în Cipru, tot locul 1. La juniori am câștigat locul 2 la Balcaniadă...

 

-La seniori, unde concurați în prezent, este mai dificil?

 

-Mult mai greu, da! Și sunt și foarte mulți sportivi.

 

 

 

 

-A cântat imnul pentru Vlad Pamfil, ați trăit euforia victoriei. Dar cum gestionați pierderea unei competiții? Sunteți pregătiți pentru astfel de situații?

 

-Depinde, dacă ai muncit mult înainte pentru acea competiție și ai pierdut, da, e foarte greu. În schimb, dacă știi că nu ai avut timp să te antrenezi sau nu ai muncit destul... De fiecare dată mă gândesc bine la asta: m-am antrenat destul sau nu? Apoi merg acasă și o iau de la capăt. Analizez unde am greșit, unde am de corectat.

 

 

”Menirea unui instructor este să adapteze fiecărei persoane exercițiile potrivite”

 

-Ce e mai important: să câștigi locul 1 în fața unui adversar mai slab sau să pierzi un titlu în fața unui adversar foarte bun?

 

-Mai bucuros sunt dacă iau locul 2 și adversarul mult mai bun ia în final locul 1 decât să câștig ușor în fața unui adversar mai puțin pregătit.

 

-Nu toți sportivii merg către o facultate de profil. Ați ales Facultatea de Educație Fizică și Sport. V-a schimbat acest lucru percepția asupra sportului pe care îl practicați?

 

-Da! În primul rând faptul că în facultate am mai încercat și alte sporturi. Și în al doilea rând am găsit și alte metode de antrenament pe care să le aplic în karate. Am făcut și în facultate karate, am fost în situația în care eu a trebuit să predau karate, fiind singurul din anul meu pe acest sport. Apoi am avut licența despre karate, ceea ce înseamnă că m-am documentat mult mai mult, am aflat lucruri pe care nu le știusem niciodată până atunci. Elemente de teorie care te introduc în noțiuni despre istoria sportului. Știam în mare acele noțiuni dar atunci am aprofundat, mă refer la tehnici din vechime, la evoluția sportului...

 

-Și totuși, la Master ați cotit-o puțin...

 

-Da, la Master am ales Fitness și estetică corporală. Ca să învăț și altceva, ceva nou care să mă ajute și pe mine. Este vorba despre un domeniu foarte larg, cu multe ramuri. Fitness pot să fac afară, în sală, cu echipament, fără echipament, cu greutăți sau fără greutăți. Te poți juca cu exercițiile, să faci în așa fel încât să scoți ce e mai bun dintr-un astfel de program.

 

-Astăzi practicați fitness în Botoșani, în calitate de instructor. Este nevoie de un program adaptat fiecărei persoane sau există un set de exerciții care se aplică tuturor?

 

-Poți să îți dai seama ce anume are nevoie fiecare. Evident, va lucra la început câteva exerciții pentru a vedea cum se descurcă, apoi se aleg exercițiile specifice. Nu va lucra complicat dacă el este la un nivel simplu. O iei de la zero cu fiecare. Menirea unui instructor este să adapteze fiecărei persoane exercițiile potrivite.

 

-Ce transformări se observă la cei care practică fitness?

 

-Se îmbunătățește tonusul muscular în primul rând, chiar și rezistența cardio-respiratorie. Mai și slăbesc unii... Trebuie să faci și constant acest lucru, dacă vrei rezultate. Apoi să ai grijă și la alimentație, să nu faci excese, să bei apă. Dar ca instructor nu poți obliga pe nimeni, de pildă, să bea 2-3 litri de apă pe zi. Și aici este tot o chestiune personală.

 

-Ca sportiv, ca practicant de karate, mai exact, vă ajută zona asta de fitness?

 

-Sigur că mă ajută! Mi-am mai schimbat și eu stilul de viață. Sunt mult mai atent la alimentație. Am simțit și la competiții, altfel te simți când mănânci mai sănătos. Nu îți mai amorțesc picioarele, te simți mai hidratat, chiar și mintea este mai limpede.

 

 

 

 

Antrenor și tată pentru campion

 

-Cât de mult a contat faptul că ați fost antrenat de tatăl dvs.? Vorbim despre Cătălin Pamfil, la rândul său un campion la karate cu zeci de medalii la nivel național și internațional.

 

-Foarte mult a contat, având în vedere că sunt foarte mulți sportivi care nici nu au antrenor, trebuie să se antreneze singuri. Contează foarte mult!

 

-Cum este Sensei Cătălin Pamfil ca antrenor pentru fiul său?

 

-Un antrenor foarte bun. A știut mereu să gestioneze situațiile din sală. Dacă eram mai nervos într-o zi sau nu puteam lucra deloc, îmi spunea să merg acasă, să mă liniștesc și să vin în sală în altă zi. Pentru că se întâmplă să ai zile mai bune și zile mai proaste. Alți antrenori nu cred că făceau asta...

 

 

 

 

-Alți antrenori nu făceau asta. Dar antrenorul dvs. făcea asta doar cu fiul lui sau și cu ceilalți?

 

-Și cu ceilalți, nu doar cu mine!

 

-Ați simțit vreodată vreo presiune, faptul că de la fiul lui așteaptă mai mult decât de la alți sportivi?

 

-Da, am avut și o presiune, chiar și în competiții. Mă gândeam uneori că a muncit mult cu mine și s-ar putea să nu câștig un meci sau o medalie... Dar am promis că nu mă mai gândesc la astfel de lucruri, ci iau fiecare meci în parte. Obiectivul este să câștig meciul de acum, apoi mă voi gândi la cel care urmează și tot așa... Și va veni și medalia, dacă muncesc și mă antrenez.

 

-Este tata un model? Pentru că vorbim, cum spuneam, despre un sportiv cu foarte multe medalii și titluri obținute de-a lungul timpului.

 

-Da, sigur, este un model. M-a ajutat mereu când am avut nevoie. Ca să fii antrenor urmezi un curs la București. Practic, el este Sensei, asta este denumirea în interiorul sportului. Plus că, pentru a fi antrenor la marile competiții, susții teste, urmezi cursuri. Iar acreditările nu sunt permanente, ele expiră, sunt ca niște atestate. Ești supus din nou unor teste și tot așa... Nu este deloc ușor.

 

 

”La karate trebuie să înveți continuu”

 

-Ați avut două competiții în această toamnă, în Italia și la București, la Cupa României. Cum a fost?

 

-Greu! Cu adversari foarte buni, pe care i-am avut și la Europene. În Italia, de pildă, l-am bătut pe sportivul din Ungaria, care avea locul 5 la Premier League. Cu el am mai luptat în Cipru, la Balcaniadă, când eu am luat locul 1. În Cipru l-am învins eu, apoi la Veneția, în urmă cu câțiva ani, m-a bătut el, iar eu l-am învins atunci pe sportivul din Germania care m-a bătut acum, în Italia. Se schimbă lucrurile permanent, depinde foarte mult cum gestionezi meciul.


 

 

 

-Ați considerat vreodată că un concurs mare la care ați participat fără să fi urcat pe podium este o competiție pierdută?

 

-Nu, niciodată! Mereu câștigi foarte multă experiență din fiecare competiție. Chiar și faptul că te uiți la ceilalți cum luptă este foarte important. Toți sportivii fac asta, își urmăresc adversarii, așa a evoluat acest sport. Oricum, la karate trebuie să înveți continuu, mereu găsești mișcări pe care nu le-ai știut până atunci.

 

-La București ați fost pe podium, medalie de bronz. Este altfel o competiție națională față de una internațională?

 

-Diferă, da, este și în funcție de adversar. Dar și competițiile din România au început să fie foarte grele. Este mai mare lupta în țară, pentru că aici ai nevoie de rezultate pentru a merge mai departe. Apoi, fiecare sportiv trebuie să își apere locul.

 

-La ce nivel este acum Vlad Pamfil?

 

-La nivel mondial sunt pe locul 244. Eram pe 202, dar au mai fost câteva competiții la care nu am participat.

 

 

 

 

 

”Este foarte frumos să predai la țară”

 

-Profesor de educație fizică și sport la Rădăuți-Prut, pe malul Prutului. Cum este această experiență pentru un campion la karate?

 

-Ceva nou, de care mi-a fost frică la început. Și de examenul de titularizare mi-a fost teamă, dar am reușit. Am învățat temeinic, în fiecare zi, și am reușit. Acum sunt profesor titular la Rădăuți-Prut. O zonă foarte frumoasă, e prima dată când am ajuns acolo. În afară de faptul că e o distanță mare de străbătut, este foarte frumos să predai la țară. Prima dată eram speriat de această perspectivă, dar acum mi-am schimbat percepția. Profesorii sunt foarte buni, începând cu doamna directoare.

 

 

 

 

-Cum au reacționat copiii?

 

-Predau la clase de gimnaziu, iar copiii sunt bucuroși că au un profesor tânăr... Facem activități mai diferite, de care ei sunt atrași. De exemplu am început să facem baschet, ceea ce ei nu au jucat niciodată până acum. Pentru că au spus că vor să învețe ceva nou. Le-am promis că, dacă sunt cuminți, le voi arăta și karate.

 

-Credeți în menirea unui profesor de a schimba destinul unui copil?

 

-Da, cred!

 

-Pe 15 octombrie împliniți 24 de ani, prilej și pentru noi să vă urăm La mulți ani, sănătate, mult succes în competițiile viitoare, dar și frumoase realizări alături de elevii dvs.!

 

-Mulțumesc!

 

Urmărește-ne și pe Google News

Radu Romaniuc, scenaristul filmului ”Oameni de treabă”: Iubesc necondiționat și irațional Botoșaniul, Flămânziul și tot ce e între ele și în jur FOTO&VIDEO
Înainte de premiera filmului ”Oameni de treabă”, Botoșăneanul.ro vă oferă un interviu cu actorul și scenaristul Radu Romaniuc. Despre film, teatru, actorie și câte puțin despre Botoșaniul adolescenței, pentru a ajunge la povestea pe care a scris-o și care, în final, l-a adus din nou acasă.
Daniela Bejinariu: Sunt binecuvântată să fi reușit să văd țesătura propriei vieți și să îmi înțeleg, în sfârșit, misiunea!
Daniela Bejinariu crede în Cuvânt ca poezie și rugăciune. O delicatețe sufletească dublată de un șuvoi de gânduri preumblate prin săli de tribunal, pe scene de folk sau în cenacluri literare. A ales Poezia, dar crede în forța lor, a tinerilor, de a schimba un sistem care, acum, ”fără scrupule ia puștoaice fascinate de instituțiile juridice și le mestecă și le scuipă când s-a stricat toată bucuria în ele”.
Angelo Segall: În Botoșani sunt clădiri cu arhitecturi de invidiat / Teatrul e legat de istoria orașului, mândria populației
S-a născut în Botoșani, oraș pe care l-a părăsit în urmă cu multe decenii, stabilindu-se în Canada. A rămas, însă, fidel amintirilor. Amintiri despre locuri, oameni, întâmplări care acum au ajuns în paginile unei cărți.
Nepoata lui George Enescu, mărturisiri emoționante despre fratele și fiica marelui muzician: George compusese prima Rapsodie înainte să se nască tata
Geniile au purtat dintotdeauna pe umeri poveri care în timp au devenit legende. Iubiri neîmplinite, fugare răscoliri ale destinului, frământări artistice care trec de limita normalului omenesc. George Enescu nu a făcut excepție. Cu toate acestea, geniul botoșănean a reușit până la final să păstreze nu doar în aparență un caracter integru, o fidelitate tulburătoare față de neamul şi de familia sa, un respect neștirbit pentru omul simplu.
Ștefan Teișanu: Nu ajungi ușor și nici des la Darabani / Cu cât mai imposibil, cu atât mai dătător de energie și de speranță totul
În fiecare sfârșit de vară urci către Nord. Un spațiu până în urmă cu niște ani aproape fără nume, fără identitate, fără speranță. A urca în Nord a devenit, astăzi, o călătorie către cunoscut. De la un an la altul mai cunoscut! De nouă ani, Darabaniul își dezvăluie comorile istorice, culturale, turistice, chiar și economice sau sociale. Pentru că Nordul începe să se dezvolte, să nu se mai rușineze de ale sale, dar mai ales învață Nordul să primească oaspeți.
Dan Sociu: În momentele cele mai dure pe care le-am trăit, acelea de durere fizică extremă, era un punct în care eram salvat
Este unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi ai generaţiei douămiiste, dar şi un jurnalist de atitudine, fiind deseori implicat în activismul ecologist. 
POVESTEA tânărului din Botoșani care aduce pe Pietonalul Unirii un festival culinar cum n-a mai fost: Pături pe iarbă, hamace între copaci, concerte stradale și... chef Foa – VIDEO & GALERIE FOTO
Botoșaniul și botoșănenii au rămas de prea mult timp captivi în seria festivalurilor care presupun mici și bere la pahar, într-un decor de terase învăluite în fumul grătarelor.Orașele mari se bucură de aproape 10 ani de evenimente stradale cu muzică de calitate și incursiuni culinare în jurul lumii.
Povestea impresionantă a Alexandrei, ”Fata cu cărțile”: Din Botoșani în Cipru și înapoi în România, pentru a ajuta copiii bolnavi – GALERIE FOTO
A visat mereu în cuvinte. Să le scrie, să ademenească poveștile și să le redea vieții. Cu timpul, între ea și cuvânt a apărut o sfiiciune de neînțeles, un soi de teamă, de neîncredere. Atunci a avut curajul să pună punct și să o ia de la capăt. Nu știa că, într-un alt fel, într-o altă lume, se va întoarce la cuvânt. Cuvântul din carte.
Elena Cardaș, viața printre meteoriți și destinul ”dulce-amărui” al unui medic scriitor: Pentru mine cancerul a fost o mare lecție / Nu cred în familiile perfecte, nici în profesioniștii perfecți
Pe Elena Cardaș o cunoaște multă lume. Mai ales de când și-a asumat în comunitate roluri care multora le-au fost incomode. Este omul care a luptat cu birocrații și cu mentalități învechite. Este scriitorul care s-a salvat de propriul destin scriind în trei săptămâni un roman ”în mare parte” autobiografic. Este medicul care a învățat lecția pacientului atunci când cancerul i-a arătat că ”limita e cerul”.
Roxana Gherasim: Am învățat să apreciez mai mult oamenii care vin pentru o scurtă perioadă în viața mea / Sărbătorile vor fi mereu cu un ochi care plânge și cu unul care râde
A fost profesoară, dar s-a implicat și în tot ce înseamnă cultură, voluntariat, jurnalism. Chiar dacă trăiește de ani buni în Germania, nu s-a desprins niciodată cu adevărat de Botoșani. Revine acasă de câte ori se ivește prilejul. Primul drum îl face mereu la părintele duhovnic, apoi se oprește la mormântul mamei. Și-a păstrat prietenii, pășește pe aceleași alei și se bucură de oamenii orașului după care va tânji mereu.
Tânără referent de la Centrul de Creație și arta încondeierii ouălor: Așa ar fi corect să fie de culoare roșie / Tehnica cu ciorapul este cea mai cunoscută
Ouăle încondeiate nu lipsesc de pe masa românilor în zilele de Paști. De toate culorile sau doar roșii fac parte mereu din meniul pascal. Majoritatea gospodinelor păstrează cu sfințenie tradițiile și își arată măiestria în fiecare an.
INTERVIU Constantin Boștină, fost secretar personal al lui Ceaușescu și ex-prim-vicepreședinte al Consiliului Popular Botoșani: Ceaușescu trebuia înlocuit, dar nu așa, nu prin împușcare / M-am simțit foarte bine și în perioada de dinainte de 1989 și mă simt bine și acum - VIDEO
După 32 de ani în care s-a manifestat aproape exclusiv ca un capitalist, Constantin Boștină a reapărut în atenția publică din postura de fost demnitar în regimul totalitar. Aceasta după ce a scos pe piață cartea ”În ochii ciclonului, am fost secretarul personal al lui Nicolae Ceaușescu” plină cu dezvăluiri din intimitatea cuplului dictatorial.
Istoricul Remus Tanasă: Locuitorii Botoșanilor par să trăiască doar cu regretul că orașul a pierdut rolul (mai) însemnat pe care l-a avut în trecut
Născut în Botoșani, cu trei ani înainte de căderea regimului comunist, Remus Tanasă este astăzi – la doar 36 de ani - nu doar un apreciat istoric, ci și unul care are curajul de a aduce din trecut valori la care societatea, nu doar cea românească, pare să fi renunțat de mult.
INTERVIU premieră cu Doru Constantin, administratorul șef de la „Apă”! Nova Apaserv își schimbă direcția: Era o delăsare, un dezinteres VIDEO 
Povestea oamenilor care s-au autodeclarat „salvatorii” companiei Nova Apaserv de la Botoșani a fost răsfoită de botoșăneni de prea multe ori. Și nu a fost una cu happy-end. Planuri, strategii, obiective, reforme și schimbări de paradigmă. Suntem în fața unui nou „punct și de la capăt”, care poate însemna o călătorie într-un sentiment de deja-vu. Sau poate direcția corectă. 
INTERVIU în oglindă: Paula Berențan – Tiberiu Manolache, noii subprefecți ai Botoșanilor: De ce s-a considerat că sunt persoana potrivită? / Întâi trebuie să ne așezăm la locurile noastre VIDEO
Suflu proaspăt în două importante funcții de la județ: doi tineri cu mai puțină notorietate în viața publică și administrativă botoșăneană au intrat în echipa de conducere a Prefecturii alături de „veteranul” Dan Nechifor, prefectul județului.
În OGLINDĂ, de la cititor la autor: Cărţile au un fel anume de a te chema, ele îşi aleg cititorii / Să scriem ceea ce e purtător de conținut, nu doar conținut purtător de mesaj
Botoșăneanul.ro vă aduce astăzi în Oglindă doi autori. Doi creatori care, înainte de a semna pe copertă, au fost cititori-scotocitori de carte. O călătorie pe care le-o propunem și pe care o dorim de folos multor cititori care visează ca, într-o zi, să devină autori.
INTERVIU Mirel Manea: Destinul eu mi l-am făcut / Muzica nu are bariere și nici granițe - VIDEO
Ce s-ar mai putea spune despre un botoșănean care a cântat în orașe pe care mulți dintre noi nu le vedem decât prin filme? Ce am mai putea afla nou după sute de articole și emisiuni? Și totuși, între un concert la Atena și unul al Filarmonicii ”George Enescu” Botoșani, am încercat să îl descoasem pe Mirel Manea, prim-trompetistul care a cântat de la Vatican până la New York și de la Roma până la Monte Carlo. Ce am aflat puteți vedea în interviul de mai jos.
Florentin Țuca: Nu avem de-a înfrunta un ”anti-Eminescu” fățiș, dar, în atmosferă, se simte că Eminescu deranjează în continuare
Florentin Țuca este avocat, dar mai presus de toate este un om de Cuvânt. Format în școala românească de Drept, perfecționat printre rafturile literaturii de calitate, și-a probat omenia și deopotrivă prietenia cu o osârdie rar întâlnită în instanțele românești, fără a se abate de la litera și, vom vedea, nici de la spiritul legii.
Gellu Dorian: Eminescu înseamnă în primul rând Botoșani, orașul în care s-a născut, a fost botezat, a făcut primii pași, a spus primele cuvinte
"La ce bun Cultura în vreme de restriște spirituală?", ne-am putea întreba astăzi, parafrazând celebra zicere a lui Friedrich Hölderlin, de acum mai bine de un secol și jumătate.
Contestată sau admirată, Iustina Irimia Cenușă, din postura de director: Singura afiliere pe care o am este dragostea față de cultura tradiționalăVIDEO & FOTO
Pentru unii observatori mai fini, numirea cântăreței de muzică populară pe postul de director interimar al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani a fost cumva previzibilă.Alții, în schimb, au asociat saltul în carieră al artistei drept înregimentare politică.
Sondaj
Ați dat până acum ”atenții” la doctor?
Da
Nu
Nu am ajuns la doctor
Declaraţia zilei
”A fost o tensiune la nivel municipal, în cadrul organizației, în mijlocul organizației. Adică eu aveam două lupte, trebuia să fiu extrem de abil să pot să limitez luptele interne și să mă ocup de extern și mi-a mâncat ...
hainedevis.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9022 lei
USD
Dolarul SUA
4.5747 lei
CHF
Francul elveţian
4.9405 lei
GBP
Lira sterlină
5.4884 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4671 lei
XAU
Gramul de aur
275.3601 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2427 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2474 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1696 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4092 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2057 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6588 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-2.4 o C
Dorohoi
-2.4 o C
Bucecea
-3.1 o C
Darabani
-6.7 o C
Saveni
-1.9 o C
Ştefăneşti
-3.1 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.