Un incendiu violent s-a produs, astăzi, într-o gospodărie din localitatea Tudor Vladimirescu, comuna Albești.
Un depozit de furaje a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil, din cauza utilizării focului deschis în spații deschise fără respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor.
Alarma a fost dată chiar de proprietar, iar la fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, patru echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești și Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu patru autospeciale de stingere. În sprijinul acestora au intervenit și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Albești și Hlipiceni, cu două autospeciale de stingere.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la aproximativ 60 de tone de furaje și la lemnele de foc depozitate în apropiere, dar și la acoperișul construcției, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați.
Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor acestuia, pompierii militari și voluntari au intervenit mai bine de cinci ore. Misiunea a fost una de durată, având în vedere cantitatea mare de furaje, dar și necesitatea verificării fiecărei zone afectate pentru eliminarea riscului de reaprindere.
În urma intervenției, pompierii au reușit să salveze locuința și celelalte construcții din gospodărie.