Golgheterul lui FC Botoșani are 28 de ani și o figură de puștan. Îți transmite liniște atunci când îl ai față și îți vine dificil să crezi că în spatele calmului a stat atât de mult luptă cu corpul său și cu teama că nu va mai fi fotbalul ca înainte de accidentare.
Ce e și mai interesant e că, deși momentele de care povestește Sebastian Mailat sunt grele, nu pare nicio secundă că le lasă să îl definească. Cariera lui e mult mai mult de atât. E despre disciplină, despre seriozitate și, mai ales, despre libertate.
Superliga.ro să-l cunoști pe Sebastian și să-i asculți povestea din spatele celor 8 goluri marcate în acest sezon.
Eram curioasă dacă îți zice cineva Arpad.
Mai glumesc colegii, da. Am moștenit numele de la tata.
Cum a fost copilăria pe Bega? E foarte frumos orașul în care te-ai născut.
Da, într-adevăr, este foarte frumos. Copilărie frumoasă, dar în mare parte cu mingea la picior.
Dacă ți-aș oferi 90 de minute acolo, un meci în copilărie, în Timișoara, ce ai face?
M-aș bucura. Din plin m-aș bucura.
Ce-ți plăcea să faci cel mai mult acolo?
Băteam mingea. N-aveam alte activități decât să joc fotbal. Stăteam aproape de stadionul Dan Păltinișanu și era frumos. Îmi era la îndemână totul.
Am citit că ai câștigat trofeul de cel mai tehnic jucător, la vârsta de 12 ani, la nivel național. Corect? La un campionat organizat de Hagi. Cum a fost momentul acela?
A fost un moment plăcut. Nu înțelegeam foarte mult ce se întâmpla, dar conta că eram cel mai tehnic jucător. Știam că era o competiție importantă. Într-adevăr, aveam și echipă bună.
Ca cine voiai să joci când erai mic? Aveai un idol?
Cristiano Ronaldo.
Primul meci în prima ligă și ai dat și primul gol pe 26 mai 2016. Ne povestești un pic momentul?
A fost un meci contra celor de la Iași. Aveau nevoie de victorie. La noi debutaseră atunci mai mulți jucători, mai mulți tineri jucători. Sorescu, Haruț, dacă nu mă înșel, și eu.
Prima atingere, mi-a pasat Marius Croitoru și gol. Pe urmă, mi-a devenit antrenor.
Și îți amintești vreun sfat pe care ți l-a dat Croitoru de-a lungul perioadei în care ți-a fost antrenor?
Îmi cerea să fiu degajat. Am învățat multe, pot spune, de la el.
Ai jucat în Champions League, ai jucat în Europa. Poți să ne spui totuși care e cel mai frumos moment din cariera ta până acum? Un moment în care te simți mândru de tine?
Am multe. Multe momente. Cred că cel mai important moment pentru mine a fost transferul în Coreea. Așteptam de multă vreme să se întâmple. Avusesem un sezon bun cu un an în urmă. Apoi a venit acea accidentare, credeam că s-a terminat totul. Mă rugam să merg, nu să joc fotbal. Apoi am revenit, am revenit cu goluri din nou și m-am bucurat foarte mult când am primit oferta.
Dar cum a fost momentul revenirii? Prima oară când ai intrat pe teren după o perioadă în care ai stat departe de gazon?
Am fost, pot spune, ca și un copil când îi dai o jucărie nouă. Eram în extaz, eram fericit, voiam să fac foarte multe lucruri, nu știam de unde să încep. Dar în momentul debutului a început să-mi fie frică. Mi-era frică să nu recidiveze acea accidentare. Pe parcurs am văzut că e tot mai bine și am început să scap și de acea teamă.
Cât ai stat atunci pe bară?
După 10 luni am jucat. Am avut ruptură de ligamente încrucișate, menisc și puțin din cartilaj.
Știu că este o accidentare foarte grea și la fel și recuperarea cu foarte multe dureri. Ce-ți spuneai în momentele acelea în care de-abia mergeai?
Da, recuperarea mea nu a decurs foarte bine. Am avut unele probleme. Cum am spus, mă rugam să merg, nu să joc fotbal. Ce pot spune mai mult? A fost foarte greu.
Cine ți-a fost atunci aproape?
Soția, familia.
Ai avut momente în care te-ai gândit că poate chiar nu te mai poți întoarce la fotbal?
Da. Eu în primele două luni nu am putut călca pe picior. Mușchiul era foarte atrofiat. Neavând o musculatură foarte dezvoltată, era foarte vizibil totul. Cred că în prima, a doua săptămână, mi se părea totul foarte greu. Enorm de greu.
Și apoi, în Coreea de Sud a fost eliberarea?
Eliberarea a venit mai devreme. Eliberarea a fost când am marcat primul gol, contra Craiovei. Atunci am simțit că îmi revin și sunt tot mai bine. În Coreea a fost un bonus pentru mine.
Cum a fost perioada de acolo?
O perioadă frumoasă. Foarte frumoasă. În momentul respectiv nu apreciam atâta de mult. Dar mereu e așa. Când ești într-un loc departe de cei dragi, eram doar eu cu soția, nu-ți dai seama unde ești. Și apoi realizezi și stai și te gândești și-ți dai seama cât de bine era.
Te-a maturizat perioada aceea?
Da. Pot spune că m-a maturizat. Începusem deja să fiu mult mai... serios am fost mereu, dar să fiu mult mai conștient de ceea ce am nevoie să pot ajunge unde mi-am propus.
Și la ce te-ai gândit că ai nevoie ca să ajungi unde ți-ai propus?
În primul rând, contează enorm alimentația, contează foarte mult să ai o constanță în ceea ce faci, sala de forță, prevenția. Sunt toate ca într-o bulă și trebuie să jonglez cu ele.
Ai apucat să înveți și limba?
Nu. E foarte grea.
Poți zice că acum la Botoșani simți că ți-ai oferit o nouă șansă?
Nu știu dacă pot numi nouă șansă. Știam, eram foarte conștient că dacă mă voi întoarce la Botoșani după perioada Sepsi, voi reveni bine în Superligă. Știam că voi reveni cu goluri. Pentru că Botoșani e un loc special. E acasă pentru mine. Toată lumea mă iubește, mă apreciază, mă înțelege și mi se oferă foarte multă încredere.
Poate mai degrabă decât o nouă șansă. Poate că te-ai reașezat în poziția lui Sebastian Mailat din România.
Exact.
Cum te simți în acest sezon când ești un om de bază pentru echipă?
Mă simt bine. Mă simt împlinit. Simt că ceea ce fac nu e în zadar. Am ajutat echipa.
Ce-ți place cel mai mult la tine, cel de pe teren?
Sunt foarte sufletist. Îmi doresc de fiecare dată să câștig și consider că sunt foarte atent la joc și știu ca în fiecare ocazie să fiu decisiv.
Click AICI pentru interviul integral
