Oamenii de știință au dezvoltat un sistem de inteligență artificială (AI) care analizează semnături complexe de expresie genetică pentru a estima probabilitatea ca o tumoare de cancer să se răspândească, relatează SciTechDaily.
Mecanismul prin care unele tumori se răspândesc în întregul organism, în timp ce altele rămân localizate, nu este pe deplin înțeles. Identificarea acestor procese este crucială pentru îmbunătățirea tratamentelor pacienților.
Cercetători de la Universitatea din Geneva (UNIGE) au studiat celule prelevate din cancere de colon, identificând factori specifici care influențează probabilitatea de răspândire a unei tumori.
Echipa a descoperit, de asemenea, semnături genetice care ajută la estimarea riscului de metastază. Pe baza acestor descoperiri, a fost creat un instrument AI, numit MangroveGS. Acesta transformă informațiile biologice în predicții pentru numeroase tipuri de cancer, cu o fiabilitate remarcabilă. Studiul, publicat în revista Cell Reports, ar putea contribui la îngrijiri medicale personalizate și la descoperirea de noi ținte terapeutice.
„Originea cancerului este adesea atribuită unor «celule rebele»”, afirmă Ariel Ruiz i Altaba, profesor în cadrul Departamentului de Medicină Genetică al Facultății de Medicină a UNIGE, care a condus studiul. „Totuși, cancerul ar trebui înțeles mai degrabă ca o formă distorsionată a dezvoltării”, argumentează acesta.
În acest context, cancerul nu apare la întâmplare, ci urmează un proces biologic organizat. „Provocarea este, prin urmare, să găsim cheile pentru a înțelege logica și forma acestui proces. Iar, în cazul metastazelor, să identificăm caracteristicile celulelor care se vor desprinde din tumoare pentru a crea o alta în altă parte a organismului”, mai spune Altaba.
Metastazele sunt responsabile pentru majoritatea deceselor cauzate de cancer, în special în cazurile de cancer de colon, cancer de sân și cancer pulmonar. În prezent, cel mai timpuriu semn detectabil al metastazei este prezența celulelor tumorale circulante în sânge sau în sistemul limfatic. Totuși, în momentul în care aceste celule pot fi detectate, ele au început probabil să se răspândească în organism.
Oamenii de știință au acumulat multe cunoștințe despre mutațiile genetice care duc la formarea tumorilor primare. Cu toate acestea, cercetătorii nu au identificat o singură schimbare genetică ce ar explica de ce unele celule canceroase părăsesc tumoarea originală, în timp ce altele rămân pe loc.
Sursa https://www.hotnews.ro