Prefectul județului Botoșani, Raluca Curelariu, a anunțat că în această săptămână toate instituțiile publice aflate în subordinea sau coordonarea Instituției Prefectului vor fi verificate pentru a se vedea dacă au afișate, în locuri vizibile, codurile QR prin care cetățenii pot completa chestionarele de satisfacție.
Anunțul a fost făcut la începutul ședinței Colegiului Prefectural de luni, 27 iulie 2026.
Misiunea îi revine lui Andrei Tomegea, directorul Cancelariei Prefectului, care va vizita toate instituțiile incluse în hotărârea adoptată pe 12 februarie.
„Am terminat analiza chestionarelor de satisfacție de la dl Delibaș. După ce terminăm ordinea de zi voi ține și o prezentare legată de rezultate de la Direcția de Agricultură și profit de ocazie să vă anunț că în această săptămână colegul meu, dl Tomegea, va vizita toate instituțiile incluse în Hotărârea din 12 februarie să ne asigurăm că toate acele coduri QR sunt vizibile. Este evident că sunt instituții care au afișat acele coduri în locuri vizibile și instituții unde, cu siguranță, trebuie să găsim locuri mult mai bune ca să le afișăm. Dar ăsta este proiectul de săptămâna asta al domnului Tomegea, ca să știți dacă îl vedeți în instituțiile dumneavoastră cu ce ocazie e pe acolo”, a declarat prefectul Raluca Curelariu.
Proiectul chestionarelor de satisfacție a fost inițiat de prefect cu scopul de a măsura gradul de satisfacție al cetățenilor și de a identifica aspectele care trebuie îmbunătățite în activitatea instituțiilor publice.
În cadrul aceleiași ședințe, prefectul a anunțat că a fost finalizată analiza chestionarelor completate de cetățenii care au apelat la serviciile Direcției pentru Agricultură Botoșani.
Sute de persoane, atât femei, cât și bărbați, au completat formularele de evaluare, iar concluziile arată că serviciile oferite de instituție sunt apreciate de beneficiari.
Totuși, răspunsurile au evidențiat și un aspect care poate fi îmbunătățit: relația cu publicul. Potrivit rezultatelor, cetățenii consideră că personalul Direcției pentru Agricultură ar trebui să manifeste mai multă amabilitate în interacțiunea cu cei care solicită servicii.
Prin verificările din această săptămână, Instituția Prefectului urmărește să se asigure că toate instituțiile participante la proiect au afișate codurile QR în locuri ușor accesibile, astfel încât orice cetățean să își poată exprima opinia imediat după interacțiunea cu funcționarii.
Demersul face parte din strategia prefectului Raluca Curelariu de a utiliza feedback-ul primit de la cetățeni pentru creșterea calității serviciilor publice oferite de instituțiile din județ.