Artista din Sălaj a ajuns la Ipotești la Festivalul Floare Albastră în jurul orei 18:00.
Vlăduța Lupău a concertat după Lupii lui Alex Calancea și Surorile Osoianu.
Cântăreața de muzică populară este însărcinată pentru a doua oară după ce în vara anului 2022 a născut un băiețel, ea fiind căsătorită cu Adi Rus.
În ciuda sarcinii care este deja vizibilă, Vlăduța Lupău a urcat pe scenă, a cântat și a dansat alături de publicul numeros adunat pe stadionul din Ipotești.
A comunicat continuu cu publicul botoșănean: „Să știți că am participat și la Zilele Clujului dar nu erau așa mulți ca dv. Cred că ați venit din toată zona, ce frumos”, a transmis artista de pe scenă după ce în prealabil a dezvăluit că încă de pe drum a fost anunțată că este așteptată la Botoșani de un public numeros.
Vlăduța a interpretat mai multe piese din propriul repertoriu alături de Rapsozii Maramureșului printre care „Prietena mea-i mireasă”, „Cu ei, cu ei, numai cu ei”, „Fir-ai să fii de băutură”, „O fată hoinară” sau „Ali Baba”.
Vlăduța Maria Rus Lupău cunoscută sub numele de scenă Vlăduța Lupău este o cântăreață de muzică populară românească din Sălaj, dar și moderatoarea unor emisiuni de muzică populară. Primul său cântec l-a interpretat la emisiunea Tezaur Folcloric, în anul 1995, la vârsta de 4 ani.
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
PERCHEZIȚII la Botoșani: Patron anchetat după „o lovitură” de aproape 40 de mii de euro
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Biroul din Poliție la care apelează inclusiv unii jucători de la FC Botoșani – VIDEO
Oana Sava
Oct 24, 2024
Nevoie URGENTĂ de sânge: Femeie în stare gravă la spital în urma unui accident cumplit de mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Primar PNL de lângă municipiu, depunere triplă de jurământ cu asistență aleasă - VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024