Cei care au citit biografia lui Albert Einstein scrisă de Walter Isaacson au dat cu siguranță peste un prieten apropiat al lui Einstein, un student român la filozofie la Berna, devenit ulterior editorul francez al lui Einstein și care a corespondat cu marele fizician toată viața. Acest articol este despre român, nu despre Einstein.
… era Maurice Solovine. Acesta a fost unul dintre cei trei membri ai „Academiei Olympia”, nu o academie în adevăratul sens, ci, în fapt, un mic cerc de lectură și discuții din Berna în care Einstein și-a hrănit, înainte de anul miraculos 1905, gustul pentru întrebările fundamentale privind universul. Solovine a trăit între 1875 și 1958, iar Biblioteca Națională a Franței îl identifică drept filozof și matematician român, traducător din germană și greacă veche, de origine română și stabilit o vreme în Elveția.
Povestea începe cu un anunț pentru lecții particulare. Einstein era la Berna, lucra la Oficiul Federal de Patente și își completa veniturile oferind meditații la fizică, cam cum făcea și fostul nostru președinte :)
Solovine, student la filozofie, l-a contactat pe Einstein, dar nu părea atras doar de formule, ci mai ales de problemele fundamentale ale fizicii moderne: ce înseamnă spațiul, timpul, cauzalitatea, experiența, legea naturii? Relatările biografice spun că prima întâlnire a deviat repede de la lecția propriu-zisă către o discuție amplă, iar Einstein a înțeles că tânărul student nu avea nevoie de un meditator, ci de un partener de conversație.
La scurt timp li s-a alăturat Conrad Habicht, matematician elvețian, iar cei trei au format ceea ce au numit, în glumă, „Academia Olympia”. Numele era ironic: un cerc de trei tineri, pasionați de plimbări și discuții până târziu în noapte, se prezenta parodic drept o academie solemnă. În fapt, tocmai această nesolemnitate a făcut cercul fertil. Membrii citeau împreună autori foarte diferiți: Hume, Mach, Mill, Spinoza, Poincaré, Riemann, Helmholtz, Ampère, dar și literatură, de la Sofocle și Racine la Cervantes și Dickens. Mesele, căci trebuia să mai și mănânce, erau simple: cârnați, brânză Gruyère, fructe, miere, ceai.
În mod cert, nu se pune problema ca Solovine să fi avut vreo implicare importantă în dezvoltarea relativității. Dar ar fi la fel de greșit să-l reducem la un simplu prieten simpatic. Prin Solovine, Einstein a avut în preajmă un om preocupat de fundamentele cunoașterii, nu doar de tehnica rezolvării problemelor. În cercul Olympia s-au citit autori care au contat pentru ruptura lui Einstein cu prejudecățile fizicii clasice. Einstein a atribuit lecturilor din Hume și Mach o influență importantă asupra felului în care a ajuns să gândească problema timpului, a simultaneității și a raportului dintre concepte și experiență.
Cu alte cuvinte, deși n-o să știm niciodată rolul precis a lui Solovine în dezvoltarea ideilor care au schimbat modul în care percep lumea a lui Einstein, românul a contribuit la menținerea unei atmosfere intelectuale în care Einstein putea pune sub semnul întrebării noțiuni ce păreau evidente: timpul absolut, spațiul absolut, simultaneitatea absolută, iar uneori, în știință, este important să vezi că întrebarea trebuie pusă altfel. Ulterior, românul a avut o implicare majoră în publicarea operelor lui Einstein.
Prietenia lor a avut două etape. Prima este, să-i spunem, etapa Berna: întâlniri frecvente, lecturi, discuții, glume, mese simple, plimbări. Aceasta este perioada vie, orală, a Academiei Olympia.
Grupul a început să se destrame în 1903, când Habicht a plecat, după încheierea doctoratului. Discuțiile dintre Einstein și Solovine au continuat probabil intermitent încă o vreme, dar apropierea cotidiană s-a încheiat treptat, mai ales după ce Solovine a părăsit Berna, a trecut prin Lyon și s-a stabilit la Paris.
A doua etapă este cea a corespondenței și a colaborării editoriale. Prietenia nu s-a rupt, ci a evoluat, arhivele elvețiene păstrând copii după 56 de scrisori trimise de Einstein lui Solovine, iar descrierea arhivistică îl prezintă explicit pe Solovine ca studentul de filozofie din Berna care a cerut lecții de fizică de la Einstein și a întemeiat apoi, împreună cu Einstein și Habicht, Academia Olympia.
Corespondența târzie arată că legătura nu era doar la nivel uman, ci și intelectuală. Într-o scrisoare din 1952, Einstein îi scria lui Solovine despre unul dintre motivele sale favorite: faptul că lumea este inteligibilă, că poate fi înțeleasă rațional, i se părea un „miracol” sau un „mister etern”. Este exact tipul de temă care îi preocupase pe cei doi încă din tinerețe: nu doar ce spune fizica, ci de ce fizica poate spune ceva coerent despre lume.
Solovine s-a născut în 1875, la Botoșani, într-o familie evreiască de negustori. Sursele îl descriu ca fiind educat într-un liceu umanist, apoi ajuns la Berna, unde s-a înscris la Facultatea de Filozofie în semestrul de iarnă 1900. Acolo a urmat cursuri diverse și, în 1902, a intrat în orbita lui Einstein prin episodul lecțiilor particulare.
A părăsit Berna pentru Lyon în 1904, și-a închis formal situația universitară berneză în 1905, iar în 1906 s-a mutat la Paris. Acolo a lucrat în apropierea mediilor filozofice și editoriale, inclusiv în zona revistei Revue philosophique.
Ceea ce îl definește pe Solovine nu este o operă originală de mare anvergură, ci o activitate de mediator intelectual: a tradus, a editat, a introdus texte. Într-un secol în care Einstein devenise figură mondială, Solovine a fost unul dintre oamenii care au făcut posibilă circulația ideilor lui în franceză. Biblioteca Națională a Franței îl numește chiar „principalul traducător al lui Einstein”.
Aceasta este, probabil, partea cea mai importantă a carierei sale publice. În anii ’20, Solovine a tradus în franceză texte esențiale ale lui Einstein despre relativitate, inclusiv expuneri destinate unui public mai larg. A tradus și lucrări mai tehnice, precum texte despre fundamentele relativității generale și încercările de teorie unitară a câmpului. O ediție franceză din 1933 a unor texte einsteiniene despre relativitatea generală, teoria unitară a gravitației și electricității și structura cosmologică a spațiului îl indică pe Maurice Solovine drept traducător din germană.
Mai târziu, în 1938, Solovine a tradus și Evoluția fizicii, cartea scrisă de Einstein împreună cu Leopold Infeld. Prin asemenea traduceri, românul din Botoșani a devenit una dintre punțile prin care cultura științifică germană și anglofonă a ajuns la publicul cultivat francofon.
Continuarea pe Scientia
