Partea interesantă este că acest fruct exotic a ajuns să fie aclimatizat în România chiar la Buzău. Se vinde cu 10 lei bucata.
Cercetătorii de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău au obținut soiul „Tempus”, primul soi românesc de Kiwano, care a fost înscris în Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură.
Mai mult, în oferta de răsaduri a stațiunii din Buzău apare și „Castravete cu țepi (Kiwano) Tempus”, ceea ce arată că planta poate fi cultivată și în condițiile din România.
Deși arată complet diferit de castravetele pe care îl știm cu toții, kiwano are o aromă descrisă ca fiind undeva între castravete și kiwi, cu o ușoară notă acrișoară. Pulpa are o consistență gelatinoasă, motiv pentru care fructul mai este numit și „pepenele jeleu”.
Cercetătorii buzoieni spun că planta are potențial de cultivare inclusiv în sistem ecologic.
Kiwano este deja prezent în resursele de conservare ale Băncii de Resurse Genetice Vegetale Buzău, unde apare sub denumirea științifică Cucumis metuliferus.
Iar dacă îl vedeți prin grădini sau în fotografii, să nu vă speriați: acele „coarne” nu sunt semnul unei boli. Sunt pur și simplu forma caracteristică a fructului.