Liberalul Adrian Veştea, al cărui guvern a picat la vot, l-a criticat sâmbătă seară pe liderul PNL, Ilie Boloja, după ce conducerea partidului a decis ca parlamentarii liberali să voteze Cabinetul Niculescu, deși liberalii nu vor face parte din Executiv.
„Un guvern practic monocolor PSD, cu câteva excepții «tehnocrate». Un guvern din care PNL lipsește cu desăvârșire”, a scris Veștea, într-un mesaj amplu pe Facevook în care acuză conducerea partidului că și-a abandonat aleșii locali și a adoptat o poziție contradictorie față de PSD „prezentat drept principalul adversar politic”.
Șeful Consiliului Județean Brașov a subliniat că, în urmă cu patru luni, susținerea unui guvern condus de un premier liberal era considerată de gruparea Bolojan un motiv de sancționare, inclusiv cu excluderea din partid, în timp ce acum votarea unui Executiv dominat de PSD este prezentată drept un act de responsabilitate.
„În iunie, când premierul desemnat era un liberal, iar PNL avea o prezență consistentă în guvernul propus de acesta, domnul Bolojan și apropiații săi se opuneau vehement, amenințând inclusiv cu excluderea din partid a celor care susțineau menținerea PNL la guvernare. Pentru a se ajunge acum… unde? În toate aceste luni de provizorat politic, gruparea Bolojan a avut o retorică extrem de agresivă la adresa PSD, prezentat drept principalul adversar politic, pe care PNL urma să îl combată fără compromisuri”, a mai scris Veștea.
Veștea, membru PNL de 30 de ani, a criticat și stilul de conducere al lui Bolojan.
„Responsabilitatea politică nu poate fi invocată selectiv, în funcție de cine propune guvernul sau de cine ocupă funcția de prim-ministru.
O atitudine de tipul «dacă realitatea mă contrazice, cu atât mai rău pentru realitate», pe care o regăsim în abordarea domnului Bolojan și a celor din jurul său, reflectă o rigiditate politică profund contraproductivă.
Deciziile influențate de orgolii personale, așteptările nerealiste întreținute de un cerc restrâns de apropiați și sancționarea celor care exprimă opinii diferite nu reprezintă dovezi de autoritate, ci indicii ale unui management politic deficitar”, a indicat Veștea.
Sursa https://www.hotnews.ro