Continuă controversele după penalty-ul care a deblocat pe final tabela de marcaj la Dinamo – FC Botoșani, meci încheiat cu scorul de 2 – 0, vineri seara pe Arena Națională.
Partida din cadrul etapei a 12 – a a fost decisă de două lovituri de la 11 metri. Prima dintre acestea, acordată de arbitrul Rareș Vidican la un duel aerian în careul mare, a fost contestată atât de portarul Giannis Anestis, cât și de patronul Valeriu Iftime.
Jucătorul care a obținut-o îi contrazice însă pe amândoi.
Andrei Mărginean, mijlocaș Dinamo București
”Eu am dat cu capul în minge și am simțit un pumn în ureche. A fost un contact clar. Am simțit o lovitură, care m-a cam zdruncinat un pic”,
De la punctul cu var a înscris Armstrong și tot de acolo a marcat și Cîrjan, în prelungiri.
Andrei Mărginean, mijlocaș Dinamo București
”A fost un joc dificil, iar acum e normal să ne bucurăm cu toții, împreună. Am lucrat foarte bine la antrenamente. Știam că va fi destul de greu, dar am măcinat puțin până la gol. Nu ne-am gândit la ceilalți oponenți din clasament, ci ne-am gândit doar la meciul de astăzi (n.r. vineri, 16 octombrie) și la ceea ce avem de făcut. Am fost calmi pentru că știam ce avem de făcut. Am făcut o primă repriză bună și ne așteptam să vină și golul”,
”Câinii roșii” au ajuns la a cincea victorie consecutivă și rămân lideri în SuperLigă.