Moldovenii au pierdut din două lovituri de la 11 metri cu ”câinii roșii” meciul disputat pe Arena Națională în cadrul rundei 12 din SuperLigă. Primul penalty a iscat numeroase discuții, fiind acordat de arbitrul Rareș Vidican după un duel aerian Anestis – Mărginean.
Era minutul 81 și dinamoviștii au reușit să deblocheze tabela prin Danny Armstrong. Patronul roș-alb-albaștrilor contestă decizia centralului.
Valeriu Iftime, proprietar FC Botoșani
”Dinamo a fost mai bună decât noi. Eu am văzut meciul la un televizor mic și obosit, dar eu aș contesta primul gol. După cât fotbal știu și eu. Nu a fost deloc un fault în careu. A fost acel gol, apoi s-a rupt meciul. Dinamo a avut ocazii, dar nu ne-am ridicat la nivelul așteptat. Am fost fricoși. Faptul că Ongenda și Vega nu au prins o zi bună, e greu să joace Botoșani așa cum ne dorim. Am prins o zi proastă, e clar. Dacă nu era primul gol, intrau și cei de la Dinamo în panică. A fost acea lovitură liberă (n.r. în urma căreia a fost dictat penalty-ul) și am vorbit cu Anestis, azi-noapte. Nu l-a atins decât puțin cu cotul, dar nu are nicio legătură”
Dacă la alte înfrângeri îl lua în vizor pe antrenor, data aceasta a fost de altă părere.
Valeriu Iftime, proprietar FC Botoșani
”Dacă Ongenda și Vega erau într-o zi bună, altfel era rezultatul. Pot spune că Dinamo este cea mai puternică echipă pe care am întâlnit-o până acum în acest sezon. Nu știu dacă ei vor lua titlul, dar joacă bine, se vede mâna antrenorului. Croitoru a pregătit bine meciul, nu am ce să-i reproșez. A părut însă că nu avem forță și că nu putem trece de mijlocul terenului”,
În urma acestei înfrângeri, FC Botoșani ocupă locul 10 în SuperLigă, însă poate să mai cadă două poziții în funcție de celelalte rezultate ale etapei.
FC Botoșani pierde cu Dinamo pe Arena Națională după două penaltiuri – VIDEO