Nu suntem păcăliți de guvernanți, ci înfricoșați, crede profesorul universitar Mircea Miclea de la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj și fost ministru al Educației. Așa am ajuns în punctul în care ne guvernează oameni pe care altădată „i-am fi șters urgent de pe scenă”.
Mircea Miclea este profesor universitar la UBB, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, și coordonator al Școlii Doctorale de Științe Cognitive Aplicate și a fost ministru al Educației. Prima parte a interviului cu Mircea Miclea poate fi citită aici.
HotNews: – Cum se explică, în opinia dvs, situația de astăzi, în care oamenii aleg lideri populiști?
Mircea Miclea: – Vedeți, în ultima vreme, așa cum percep eu lucrurile, s-a cultivat foarte mult frica. Au fost și amenințări reale, precum pandemia de COVID, războaiele care sunt aproape de frontierele noastre, anumite schimbări climatice. Acestea sunt pericole reale, nu inventate.
Adesea ele au fost prezentate într-o cheie extrem de alarmistă, de pericol, nu într-o cheie rezolutivă, nu într-o cheie de genul „iată problema, iată care sunt soluțiile pe care trebuie să le construim”, ci mai degrabă în cheia „iată pericolul și uite cum trebuie să ne apărăm de acest pericol”.
Dacă prezinți o situație în termeni de pericol și apărare față de pericolul respectiv, oamenii nu mai gândesc liber.
Gândirea lor nu e atât de flexibilă, nu e de rezolvitor de probleme, ci este de om care este înspăimântat, care este înfricoșat, și atunci gândirea se îngustează, nu mai are flexibilitate. Sunt multe studii care arată lucrul acesta: o emoție negativă, precum anxietatea, îngustează flexibilitatea gândirii.
Ce văd în ultima vreme este o cultivare a fricii. Suntem într-o cultură a fricii care duce mai degrabă la complianță, adică la supunere. Acceptăm niște guvernanți, nu numai la noi în țară, ci și în alte țări, care altădată ar fi fost urgent șterși de pe scena politică de către opinia publică. Dar opinia publică nu era atât de înspăimântată atunci.
Acum este mult mai plină de frici cultivate de-a lungul câtorva ani. Și atunci e mai supusă. Și sunt studii multe de psihologie socială care arată că atunci când e cultivată frica, crește supunerea oamenilor față de lideri. Sunt studii în acest sens încă din anii ‘40.
Erich Fromm a scris o întreagă carte care se numește „Frica de libertate”, care spune în felul următor: atunci când cresc pericolele, crește adeziunea oamenilor pentru lideri autoritari. De aceea, după criza economică din 1929-1933, plină de pericole, au fost susținute peste tot în Europa regimuri dictatoriale: Hitler, Mussolini, Franco etc.
Se știe de mai bine de 70 de ani ce face frica. Nu cultivă însănătoșirea morală, cultivă supunerea, cultivă oportunismul, cultivă evitarea. Nu cred că suntem într-o situație în care prin frică ne însănătoșim moral, prin cultură a fricii.
Ne trebuie o altfel de cultură, nu a fricii, ci a curajului, a dedicației, a asumării de responsabilități. Aceasta este o cultură care ne ajută să ieșim din fundătură, nu o cultură a fricii. În momentul de față, dominantă este cultura fricii.
– În România există un teren fertil pentru această cultură a fricii, pentru că noi am fost obișnuiți de mici să ne fie frică.
– Regimul socialist a cultivat frica. A fost una dintre modalitățile prin care a supraviețuit. Mereu a băgat frica în noi, spunându-ne că, dacă vine capitalismul, atunci va fi dezastru. Vom pierde locurile de muncă, prosperitatea, patria etc.
Atunci când bagi frica în oameni, ei susțin din nou un regim autoritar. Prin urmare, având în spate o serie de regimuri autoritare, e clar că terenul a fost mult mai fertil pentru a cultiva aceste frici.
Dar, pe de altă parte, cultura fricii e cultivată pentru că vinde bine. Ca politician, e suficient să prezinți ceva ca un pericol și să susții că tu îi aperi pe cetățeni de acest pericol și dintr-o dată câștigi voturile.
Dacă, de exemplu, eu definesc un lucru drept o problemă, atunci dumneavoastră îmi cereți o soluție pentru a rezolva problema. Dar dacă eu spun că e o amenințare și eu vă apăr de această amenințare, atunci dumneavoastră cotizați mult mai multe resurse pentru a vă proteja de această amenințare. Dați voturi.
De aceea adesea politicienii prezintă problemele nu în termeni de probleme, ci în termeni de pericole și prezintă soluțiile nu în termeni de soluții, ci în termeni de apărare față de acest pericol.
Și atunci primesc voturi. Funar, de exemplu, a primit foarte multe voturi, multă vreme, pentru că mereu prezenta situația minorității maghiare din România ca fiind un pericol de care el ne apără. Și atunci primea voturile. Nu ca o problemă pe care el o poate rezolva și mai puțin, și mai puțin ca o oportunitate, pentru că este o oportunitate să ai o minoritate, să ai o diversitate și o bogăție culturală. O oportunitate pe care o putem valorifica.
Cândva am făcut o cercetare, am prezentat una și aceeași problemă în trei variante. Prima: „iată problema, iată soluția la această problemă”. A doua: „iată pericolul și iată apărarea față de acest pericol”. Și a treia variantă, „iată oportunitatea, iată cum putem valorifica această oportunitate”.
Răspunsul subiecților întrebați a fost că ei au cotizat mai mult, au oferit mai multe resurse atunci când o problemă a fost pusă în termeni de pericol și apărare de pericol decât în termeni de problemă soluție sau oportunitate–valorificare. De aceea mintea noastră este mai sensibilă la astfel de formulări.
Dincolo de terenul fertil pe care l-a avut această națiune, trăind regimuri autoritare care au supraviețuit datorită instalării fricii în oasele noastre, mai este ceva: cultura fricii vinde bine.
Se vinde bine pentru că obții voturi dacă prezinți o problemă în termeni de pericol de care aperi pe cetățeni, nu în termeni de problemă care trebuie soluționată.
Vinde bine inclusiv produse, pentru că mereu sunt prezentate produsele respective, multe produse, ca fiind apărări față de diverse pericole, nu doar soluții la probleme. Industria de autoprotecție este una dintre cele mai dinamice industrii în Statele Unite, în Europa etc.
– Cum ar putea societatea românească depăși criza morală în care se află astăzi?
– Sunt mai multe căi prin care o societate poate să depășească o criză morală. Prima este educația. Educația în valorile tradiționale care consolidează o societate: adevărul, dreptatea, libertatea. Nu doar ca niște cuvinte, ci ca niște modele pe care școala le prezintă elevilor și inclusiv profesorii ilustrează aceste valori prin modul în care se comportă cu elevii la clasă.
Sunt drepți, sunt imparțiali, sunt niște oameni liberi care nu trebuie să se supună de fiecare dată tuturor aberațiilor pe care le creează ministerul sau inspectoratul. Prin educație, în primul rând, prin cultivarea unor modele pe parcursul educării elevilor, se poate ieși dintr-un marasm moral. Aceasta este o cale.
A doua cale este aceea de a găsi lideri. Liderii de mare clasă pot să fie inspiraționali, pot să te scoată dintr-o mlaștină morală. Să ne reamintim, de pildă că, după ’90, Corneliu Coposu a fost un astfel de reper moral. Atunci când el a murit, lumea a început să reflecteze foarte serios la viața lui și a fost o modificare substanțială a atitudinii sociale înspre democrație, nu spre social-democrație sau socialismul cu față umană cultivat pe atunci de FSN. Prin urmare, un astfel de lider de mare clasă poate să inspire societatea să împărtășească valori morale. Aceasta ar fi o altă cale, așadar, de a avea lideri care să fie implicați moral și să fie inspiraționali din punct de vedere moral. Nu prea avem, dar poate că o să avem cândva.
A treia cale ar fi aceea de a porni un proces de lungă durată de construcție instituțională. Nu trebuie să lăsăm totul pe oameni. Oamenii sunt trecători, oamenii sunt vulnerabili. Astăzi îi duce mintea, mâine nu îi mai duce mintea, se îmbolnăvesc, sunt fragili.
Instituțiile însă pot să supraviețuiască indivizilor. Dacă noi construim instituții de bună calitate, atunci ele pot să fie tractorul prin care o societate iese dintr-o fundătură. Dacă noi construim o instituție spitalicească de bună calitate, atunci e un vector de a ieși din fundătura aceasta; la fel, o școală de bună calitate.
Deci ceea ce trebuie să facem noi, și din păcate nu facem, este construcția de instituții sănătoase.
Să construiești înseamnă ca oamenii să fie interesați mai degrabă să rezolve problemele sistemului și ale societății, nu folosesc instituțiile ca modalități de a extrage resurse din sistem în folosul propriu sau al camarilei proprii.
Și ar mai trebui ceva: o gândire strategică. Din păcate, după cum vedem și în aceste zile, suntem specialiști în fente.
Ce s-a întâmplat în Parlament apropo de legea educației și de admitere: era știut de multă vreme că e o prevedere eronată aceea de a face o dublă admitere în modul în care a fost promovată prin lege. S-a trecut cu vederea acest lucru și acum, în câteva zile, a fost un concurs de popularitate între membrii diverselor partide, care cum să anihileze acest paragraf de lege care era aberant. Din nou, e o gândire pe termen scurt, e o gândire de fentă, de plesneală, nu e o gândire strategică. Ne lipsește o astfel de gândire strategică. De asta nici nu avem un proiect de țară. Suntem specialiști în derizoriu, nu suntem specialiști în monumentalitate.
Sursa https://www.hotnews.ro
