Parcursul profesional al lui Augustin Maftei a avut încă de la început o legătură cu dezvoltarea și proiectele pentru comunități.
A absolvit programul „Bursa Friedrich Ebert” și, în 2014, a câștigat la nivel național concursul „Micul Antreprenor”.
A avut și o incursiune în politică. În 2020, a candidat pentru un mandat în Consiliul General al Capitalei.
Astăzi, experiența acumulată în zona de dezvoltare regională și fonduri europene îl aduce într-un proiect care îl privește direct: transformarea unei zone importante din orașul în care s-a născut.

La dezbaterea publică organizată pentru proiect, Maftei a explicat că echipa Urban Scope nu privește separat Cinematograful Unirea și Pietonalul Unirii, ci ca pe un spațiu cu o istorie comună.
„Deși vorbim de două componente, noi tratăm acest studiu, practic, ca un singur ax cu o istorie comună, cu niște valori pe care le putem împărtăși și pe care le putem promova și folosi atât în viitor, cât și în prezent”, a explicat Augustin Maftei, directorul departamentului fonduri din cadrul Uban Scope.
Ideea centrală este ca botoșănenii să nu fie doar spectatori ai proiectului, ci să participe efectiv la conturarea lui.
Procesul propus prin New European Bauhaus pune accent pe participare și pe ceea ce specialiștii numesc co-design.
Echipa a început prin a observa modul în care oamenii folosesc zona, în diferite momente ale zilei și în zile diferite, pentru a înțelege comportamentele și nevoile reale ale comunității.
A urmat chestionarul online, prin care botoșănenii sunt invitați să spună cum văd viitorul zonei.
„Aceste instrumente, practic, sunt niște instrumente care facilitează implicarea cetățenească și nu numai a organizațiilor și factorilor interesați prin co-design la toate etapele”, a explicat Maftei.
Poate cel mai interesant aspect al poveștii este că unul dintre oamenii implicați în proiect revine, profesional, asupra orașului natal.
Nu este vorba încă despre o soluție finală pentru Pietonalul Unirii. Proiectul se află în etapa de consultare, iar ideea este tocmai ca viitoarea amenajare să fie construită pornind de la opiniile celor care folosesc zona.
Pentru un botoșănean care și-a construit cariera în jurul dezvoltării regionale, provocarea este acum una personală: să contribuie la regândirea unei bucăți importante din orașul în care a crescut.
Iar dacă principiul proiectului este că orașul trebuie construit împreună cu oamenii care îl folosesc, Augustin Maftei are ocazia să pună în practică, chiar acasă, experiența profesională acumulată în ultimii ani.