Acasă > Stiri Botosani > Daniel Buzdugan este în doliu: I-a promis mamei că se văd în weekend, dar ”n-a mai avut răbdare”

Daniel Buzdugan este în doliu: I-a promis mamei că se văd în weekend, dar ”n-a mai avut răbdare”

daniel buzdugan mama

Îndrăgitul realizator de programe radio, care a prezentat de-a lungul timpului mai multe spectacole la Botoșani, este în doliu. Joi, mama sa a încetat din viață. Avea 91 de ani și era internată într-un spital.

 

 

”Ne-am luat rămas-bun de cinci, de șase ori...”

 

 

Daniel Buzdugan a relatat că ultima oară s-au văzut marți, când ”ne-am luat rămas-bun de cinci, de șase ori... Dădeam să ies pe ușă, dar ochii ei umezi și mâinile întinse spre mine ca mă întorceau de fiecare dată înapoi. I-am promis că ne revedem în weekend. Din păcate, n-a mai avut răbdare”.

 

Actorul a plecat spre București și peste două zile a primit vestea chiar după ce ieșise de la o rugăciune, într-un lăcaș de cult.

 

”Joi, la ora 13:23, în timp ce eu mă rugam pentru ea, Bunul Dumnezeu a ales să-i ușureze suferința. Plecasem imediat după emisiunea de la radio către Schitul Darvari. Am petrecut o oră în liniștea bisericii, rugându-mă. La doar două-trei minute după ce am ieșit pe poartă, am primit acel telefon de la spitalul din Iași...
Mama plecase pentru totdeauna. M-am întors în biserică plângând, dar cu credință, să-i aprind primele lumânări pentru cei adormiți”, a povestit Daniel Buzdugan.

 

 

Depusă la biserica de lângă bloc

 

 

Înmormântarea a avut loc astăzi, după ce rudele, prietenii, cunoscuții, au putut să-i aducă un ultim omagiu la Biserica Sfântul Toma din cartierul Alexandru cel Bun, din Iași, alături de blocul unde a locuit familia.

 

”Îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a dăruit o Mamă ca o sfântă, că ne-a vegheat și ne-a purtat de grijă până la vârsta binecuvântată de 91 de ani și că a chemat-o la El lin, fără chin. 
Drum lin către stele, mamă dragă!
Doamne, ai grijă de mămica noastră și așază-i sufletul în lumină!
Amin”,

Daniel Buzdugan

 

Actorul are un frate, Mitică.
 

Radio ZU a adus matinalul la Botoșani: Mulțumim pentru energia cu care ne-ai primit!