Situaţie alarmantă la Botoșani. Obiecte de artă, cotate la sute de mii de euro, au fost inventariate la sume infime.
La muzeul din Botoşani, două picturi ale lui Ştefan Luchian sunt acum inventariate la 3, respectiv 4 lei. Aceste sume sunt cele rezultate după denominarea de acum 12 ani şi nu au mai fost actualizate nici până azi.
La atât au ajuns să fie inventariate două dintre pânzele semnate de Ştefan Luchian, aflate în patrimoniul autorităţilor din Botoşani. Operele de artă, cotate la zeci de mii de euro la casele de licitații, figurează acum în documentele statului la prețuri de 3 şi respectiv 4 lei.
S-a ajuns în această situație după denominarea din anul 2005. Atunci, valoare de inventar stabilită la cumpărarea obiectelor de către muzee nu a fost reactualizată, după tăierea a patru zerouri.
Singura șansă ca obiectele din patrimoniul muzeului din Botoșani să fie evaluate corespunzător ar fi clasarea lor la categoria tezaur, în funcție de vechime și importanță. Reprezentanții muzeului botoșănean susțin că nu au bani prevăzuți în buget pentru o astfel de evaluare. (Sursa: Antena3)
Lege destinată părinților singuri, adoptată de Camera Deputaților: CE beneficii aduce
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
S-a montat parcul de distracții la Cornișa, în weekend se deschide cu prețuri din urmă cu trei ani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor: Tradiții, obiceiuri și superstiții
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Bilete la 10 lei pentru toate sectoarele din stadion la meciul contra FC Voluntari
Diana Arici
May 03, 2024