Vecinii au observat focul și au sunat după ajutor.
Un incendiu a izbucnit, în urmă cu puțin timp, într-o gospodărie din localitatea Tudor Vladimirescu. Flăcările au cuprins o anexă folosită de proprietar ca bucătărie de vară.
La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Albești, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă. Aceștia au acționat rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă și la casă.
A fost înlăturat și pericolul de explozie, din interiorul clădirii fiind scoasă o butelie. Au ars anexa și bunurile din interior.
Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un scurtcircuit.
Pentru a preveni astfel de evenimente, vă recomandăm să:
- efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice;
- nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;
- la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
- verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
- nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;
- nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent.
Intervențiile pompierilor în perioada minivacanței de sărbători – VIDEO
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Alături de alte județe din țară și Botoșani a fost lovit de concedieri colective
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Polițiștii au scos din trafic un șofer care circula haotic - VIDEO
Gabriela Erdic
May 07, 2024
TOP 10 infracțiuni pentru care intră românii și botoșănenii la închisoare
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Un bărbat care și-a bătut iubita de Paști are interzis să se mai apropie de ea – VIDEO
Gabriela Erdic
May 07, 2024