Acasă > Stiri Botosani > Încă un birou de şef din CJ sub sigiliu

Încă un birou de şef din CJ sub sigiliu

Încă un birou de şef din CJ sub sigiliu

 

După metoda aplicată de preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu care îşi sigilează biroul în momentele în care este plecat din instituţie, o altă structură subordonată celei judeţene apelează la această tactică de protejare a documentelor interne.

De această dată este vorba despre Rapsozii Botoşaniului, instituţie care încă îşi aşteaptă noul director şi care ar urma să-şi preia atribuţiunile de conducere abia după şedinţa ordinară de Consiliu Judeţean din această lună. Biroul unde Dan Doboş, cel care a promovat concursul pentru a accede pe postul de conducere este închis cu sigiliu până la preluarea efectivă a frâielor de către acesta. „Nimeni nu intră în birou până la venirea noului director….parcă e ceva normal în ţara asta”, au comentat situaţia unii salariaţi ai instituţiei. Cel mult, eventualele persoane care ar fi putut intra în biroul care a fost ocupat ani de zile la rând de Ioan Cobâlă ar fi putut copia partituri ale unor concerte ale Rapsozilor sau CV-uri de artişti care au dorit un post în cadrul instituţiei.
CITEŞTE:
 Doi mari „Leonarzi” din folclorul românesc vor la Rapsozi


Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare