Curtea de Apel Suceava a admis, miercuri, 27 iulie, contestaţia formulată de apărătorii fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, faţă de măsura prelungirii arestului preventiv.
Sentința de respingere a fost dată vineri de Tribunalul Botoșani. Avocații lui Florin Țurcanu au făcut din nou apel la Curtea de Apel Suceava, care a dispus ca acesta să fie cercetat în arest la domiciliu.
Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Suceava, Rodica Neagu Dumitrescu, a confirmat faptul că instanța suceveană a admis contestaţia formulată de Ţurcanu faţă de măsura arestării preventive şi a decis ca acesta să fie cercetat în arest la domiciliu.
Florin Țurcanu a fost ridicat cu mandat de aducere în data de 23 martie 2016, când procurorii DNA au efectuat o amplă percheziție la casa sa din Aleea Pajiștii. În ciuda eforturilor avocaților săi de a-l scoate din închisoare, instanțele de judecată au respins recursurile formulate și abia după patru luni de zile i-au permis să iasă de după gratii.
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024
Produs nou la Anca Farm: Gastro Calm, aliatul tuturor după mesele copioase de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim sâmbătă seara: Ajunge și în parohiile din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Mare meci pe „Municipal”: Jandarmii, mesaj pentru suporteri
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024