Președintele Consiliului Județean și al PNL Botoșani a intrat și oficial luni în tabăra pro PSD din partid. După mai multe declarații contrare hotărârilor luate de conducerea centrală privind neintrarea la guvernare alături de social-democrați, în cadrul ședinței Biroului Politic Național (BPN), Valeriu Iftime s-a poziționat clar, și prin vot, în rândul celor care își doresc o guvernare cu social-democrații, pe care premierul interimar și partidul au respins-o în mai multe rânduri.
Valeriu Iftime nu vede nicio problemă în faptul că aceiași social-democrați au inițiat o moțiune de cenzură prin care a fost demis Guvernul Bolojan și nici în nominalizarea de către președintele României a unui prim-ministru după discuții purtate în secret, fără ca nici Nicușor Dan și nici Adrian Veștea, premierul desemnat, să fi informat conducerea PNL.
Potrivit HotNews, în cadrul BPN-ului s-ar fi exprimat de altfel în acest sens...
Valeriu Iftime, președinte PNL Botoșani
„Dl. Veștea a avut același parcurs ca dl. Bolojan. Eu cred că acest guvern va trece. Să dea Dumnezeu să meargă bine. (…) Să căutăm soluția să legitimăm acest guvern. În afară că dl. Veștea n-a sunat, mai e ceva? Poate că nici dl. Bolojan nu e atât de receptiv. (…) Toți oamenii din partid, oricât de valoroși ar fi, nu sunt de neînlocuit”.
Chiar dacă PNL-ul adoptase deja hotărâri în acest sens, Ilie Bolojan a supus din nou la vot reconfirmarea deciziilor anterioare, adică refuzul de a intra la guvernare alături de PSD. A făcut-o într-o ședință cu acuzații, țipete, ieșiri din sală pline de nervi.
Iar rezultatul a fost unul covârșitor pentru ca PNL să nu accepte crearea unui nou Executiv alături de PSD:
Practic, 72% dintre liberali au respins o nouă colaborare guvernamentală cu PSD.
Lista celor care s-au împotrivit majorității este deschisă de Cătălin Predoiu (Prahova), care prin trecerea PNL în Opoziție și-a pierde funcțiile de viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne și ministru interimar al Justiției. Provenit din fostul PDL, pare un om lipit de fotoliul de la Guvern. A fost prim-ministru interimar de trei ori, vicepremier de alte trei ori, a fost ministrul Afacerilor Interne tot de trei ori, ministrul al Justiției de încă trei ori.
Adrian Veștea (Brașov) , Alina Gorghiu (Argeș), Hubert Thuma (Ilfov) , Cătălin Predoiu (Prahova) , Alexandru Popa (Brăila), Toma Petcu (Giurgiu), Nicoleta Pauliuc (Ilfov), Valeriu Iftime (Botoșani), George Scarlat (Galați), Ion Iordache (Gorj), Monica Anisie (Sector 2), Andrei Baciu (Sector 3), Ionuț Stroe (Sector 4), Dan Meran (Sector 5), Marcel Vela (Caraș).
Șeful CJ Botoșani și-a anunțat opțiunea dinaintea întrunirii BPN.
Valeriu Iftime, președinte PNL Botoșani
„Cred că un Guvern cu dl Veştea premier e o soluţie bună în momentul acesta. Eu ţin la domnul preşedinte, dar nu mă interesează ce spune partidul în stânga şi în dreapta. Important este să avem un Guvern care să funcţioneze. Mai avem trei luni de zile ca să forţăm PNRR, avem atâtea lucruri de făcut şi noi avem o lună de zile de când nu avem Guvern”,
Totodată, liberalii l-au somat pe Adrian Veștea să renunțe la mandatul primit de la Nicușor Dan pentru a forma un Guvern până astăzi la 10:00, în caz contrar fiind amenințat cu excluderea din partid. Însă fostul ministru al Dezvoltării a anunțat că nu va da curs cerinței și a avut o atitudine sfidătoare, cerându-le colegilor să termine mai repede ședința fiindcă trebuie să participe la o emisiune televizată.
Întoarcerea lui Valeriu Iftime împotriva lui Ilie Bolojan este o surpriză doar la prima vedere. În nenumărate rânduri, actualul președinte al PNL Botoșani a afirmat că intrarea în politică i se datorează fostul primar de Oradea, pe care l-a lăudat de zeci, de sute de ori și pe care l-a luat de model, cel puțin declarativ, în administrarea Botoșanilor.
Ilie Bolojan a fost prezent la lansarea candidaturii lui Valeriu Iftime la președinția Consiliului Județean Botoșani.
Declarativ, i-a susținut cu cerbicie reformele și tăierile bugetare, chiar dacă la Botoșani a procedat uneori exact invers și, de exemplu, a inițiat triplarea aproape a indemnizațiilor membrilor consiliului de administrație de la SC Nova Apaserv SA, societate la care Consiliul Județean este acționar principal. Și a revenit cu proiectul de hotărâre după ce prima oară a fost respins.

Însă, în urmă cu aproape un an, a avut loc un eveniment care încă produce consecințe. La congres, Valeriu Iftime a candidat la una dintre cele patru funcții de prim-vicepreședinte PNL, iar Ilie Bolojan i-a cerut cu o zi înainte să se retragă, lucruri povestite de Valeriu Iftime în direct la ”Botoșăneanul TV”. Șeful CJ a refuzat să o facă și a ieșit primul sub linie.
Iar asta s-a întâmplat la ceva peste jumătate de an după ce Valeriu Iftime, devenit prim-vicepreședinte interimar al PNL tocmai în echipa care a preluat conducerea partidului de la Nicolae Ciucă, a demisionat, motivele renunțării intempestive la respectivul post nefiind lămurite nici până astăzi.
Unii colegi de partid spun, despre Valeriu Iftime, neoficial bineînțeles, că dincolo de jovialitatea sa, nu uită niciodată și Ilie Bolojan pare că simte pe propria piele asta.
În același timp, Valeriu Iftime a strâns tot mai mult conexiunile cu președintele Nicușor Dan, cu care colabora încă de pe vremea în care actualul șef al statului era primar general al Bucureștiului, iar Elsaco câștiga, alături de firme asociate, contracte de 260 de milioane de euro. Iftime l-a sprijinit pe Dan în campania pentru președinția României și a fost invitat la depunerea jurământului de către noul șef al statului. Ulterior, Șerban Iftime, fiul său cel mic, a fost numit consilier prezidențial la Cotroceni.
Încet – încet, Nicușor Dan și Ilie Bolojan au intrat într-un conflict mocnit. Președintele în funcție a părut că nu face nici cel mai mic efort de a se opune încercării PSD de a destitui Executivul condus de fostul șef al Consiliului Județean Bihor și că adevăratul său scop este de a ceda frâiele puterii social-democraților.
În toate aceste săptămâni de incertitudine, în care Ilie Bolojan și conducerea PNL s-au pronunțat inclusiv prin vot împotriva intrării la guvernare alături de PSD, Valeriu Iftime a susținut exact contrariul, adică o guvernare cu social-democrații. Aceasta în ciuda campaniei violente, cel puțin ca mesaj, pe care a avut-o în 2024 la adresa social-democraților.
Planul puciștilor din PNL este ca, în ciuda deciziilor adoptate de partid, să asigure un număr de voturi în Parlament prin care să treacă alături de PSD și eventual UDMR și minorități, Executivul condus de Adrian Veștea.
Dacă planul va reuși, Valeriu Iftime ar trebui să se afle într-o poziție privilegiată și să obțină, măcar când se îndreaptă spre doi ani de mandat, niște proiecte de anvergură pentru Botoșani.
În caz contrar, cu un Guvern pe care nu l-a sprijinit, șansele sale de a obține sprijin importante pentru Botoșani se diminuează dramatic, iar marile promisiuni făcute în campania electorală, de la apă la gaze, să rămână la stadiul din 16 iunie 2026, adică în mare parte tot făgăduințe și niciun contract de anvergură semnat.