Iftime, înainte de meciul cu Dinamo: Revenim pe primul loc, avem timp / Va fi ca un baraj 

Valeriu Iftime, patronul de la FC Botoșani, speră la top 3 în Superliga în acest sezon. Clubul moldovean e pe poziția a doua, la un pas de calificarea matematică în play-off.

 

Botoșani va juca acasă cu Dinamo în etapa viitoare, luni, de la 20:30. Înainte meciului, moldovenii au 32 de puncte și sunt pe 2, „câinii” sunt pe locul 3, cu 30 de puncte.

 

Iftime consideră meciul cu roș-albii un „baraj”. Vrea să-i vadă pe fotbaliștii lui Leo Grozavu în duel cu o echipă cu pretenții din campionat, pentru a-și da seama de obiectivul pe care să-l stabilească pentru play-off.

 

„Revenim pe primul loc, avem timp. Am jucat prost doar ultimele două meciuri, am pierdut niște puncte. Dar vor mai pierde și alții. Meciul cu Dinamo va fi foarte interesant, va fi ca un baraj. Noi, aici la Botoșani, ne vom măsura forțele cu o echipă care se crede în play-off negreșit și care vrea și campionatul.Dacă înving sau fac egal cu o echipă care vrea play-off-ul și campionatul, asta înseamnă că îmi merit poziția. Până acum ne-am meritat-o. Am făcut egal cu Craiova, am bătut FCSB acasă, am făcut egal cu Dinamo în deplasare, am făcut egal cu Clujul.

Am mai fost în cupele europene, dar acum avem pretenții mai mari. După meciul cu Dinamo, cu Rapid o să văd nivelul. Dacă fac meciuri bune cu aceste echipe, nu vreau să fac figurație în play-off. Vreau în primii 3 ca să prind o cupă europeană”, a declarat Valeriu Iftime, pentru gsp.ro.

 

 Narcis Ilaș a început recuperarea și promite să revină pe teren mult mai puternic: Am început să plâng direct – VIDEO

 

 

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare