IAR a deraiat un tramvai, Huncă pentru șefii din Primărie: De câte ori nu am trăit scenariul acesta?

Infrastructura rutieră din municipiul Botoşani pune serios în pericol viaţa cetăţenilor.

 

Tramvaiele sar aproape zilnic

 

Tramvaiele deraiază de câţiva ani de zile, iar de la Primărie se ridică din umeri şi se dă vina pe eventuale “sabotări”.

 

Este mesajul transmis de deputatul Mihaela Huncă prin intermediul unui comunicat de presă.

 

Iată ce mai spune coordonatorul Pro România:

 

Primăria şi Consiliul local Botoşani au pierdut de mult lupta cu reabilitarea străzilor, asigurarea parcărilor, în general o infrastructură civilizată la nivelul municipiului. Lucrurile merg din rău în mai rău.

 

Un tramvai a deraiat azi în zona fostului Cinematograf Luceafărul. Numai Dumnezeu a făcut să nu existe victime sau pagube materiale, aşa cum s-a mai întâmplat şi în alţi ani.  Mulţi botoşăneni au ajuns să ceară retragerea tramvaielor din circulaţie.  Acestea sunt foarte vechi, iar calea de rulare este efectiv distrusă. 

 

Botoșănenii sunt trași pe sfoară

 

Nu mai vorbesc de şoferii care-şi distrug zilnic maşinile pe drumurile din oraş. Ce e mai grav însă, e faptul că botoşănenii sunt efectiv traşi pe sfoară, minţiţi, amăgiţi, ca să nu spun luaţi de proşti în fiecare an, de către primar şi consilierii locali. An de an când se votează bugetul aflăm că va curge lapte şi miere, că vom merge pe drumurile din Botoşani cu cafeaua pe bord într-un pahar de plastic, fără să vărsăm o picătură pe drumurile line şi proaspăt asfaltate.

 

De câte ori nu am trăit scenariul acesta?

 

Domnule primar, domnilor consilieri unde se duc banii pe care an de an susţineţi că-i dirijaţi către reabilitarea căii de rulare a tramvaielor, către asfaltări şi parcări? Evident nu aveţi răspuns.

Vă spun că atunci  când aleg un primar, oamenii nu îl aleg să se plângă toată ziua că nu are bani sau că nu poate face nimic. Lumea te alege și își pune încrederea în tine pentru a găsi soluții.

 

Ceea ce sper că vor face botoşănenii la următoarele alegeri locale pentru că actuala echipă de la Primărie şi Consiliul Local a pierdut de mult atât contactul cu realitatea, cu cetăţenii precum şi bătălia pentru refacerea infrastructurii rutiere din municipiu.

.

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare