Un tânăr din județul Suceava a rămas fără toată marfa din mașina pe care o conducea după un drum făcut prin județul Botoșani.
S-a întâmplat chiar dimineața aceasta, în jurul orei 4:00, când un echipaj al Secției de Poliție Rurală nr 5 Mihăileni l-au oprit pentru control, pe drumul național D.N. 29 C, în comuna Vârfu Câmpului.
La volan se afla un șofer în vârstă de 26 de ani care transporta lemne.
Problemele sale au început când i s-a cerut să prezinte actele.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta transporta 4,256 metri cubi de material lemnos, fără a deține documente legale de transport sau proveniență.
Bărbatul a fost sancționat contravențional, iar cantitatea de material lemnos a fost supusă confiscării.
Foto: thedrive.com
Reacția lui Florin Pârvu după egalul de la Botoșani: Plecăm dezamăgiți
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Depozit de furaje incendiat într-o localitate din Botoșani: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Lumânarea din noaptea de Înviere: CÂT timp se păstrează și când poate fi aprinsă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Bogdan Andone, după remiza cu FC Voluntari: Luni de zile am jucat cu sabia deasupra capului
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Sergiu Bălășcău
May 05, 2024