Cu o condamnare definitivă, bărbatul a fost transportat, sub escortă, în Penitenciarul Botoșani.
Bărbatul, cercetat în mai multe dosare penale, a fost ridicat de polițiști de la domiciliu în baza unui mandat prin care a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 1 an și 2 luni de detenție, pentru comiterea infracțiunilor de violență în familie și nerespectarea măsurilor impuse privind încredințarea minorului.
Costică L., din Rădăuți, avea ordin de restricție care îi interzicea să se apropie de fosta sa concubină, în urma unor alte violențe, însă, în luna aprilie a anului trecut, l-ar fi lovit și pe fiul său de 7 ani, încredințat de instanță mamei, scrie Monitorul de Suceava.
Bărbatul a venit să-și vadă fiul, deja încredințat prin decizie a instanței mamei, iar imediat a izbucnit un scandal. Polițiștii și procurorul de serviciul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți au acționat în urma sesizării venite de la mamă. Bărbatul avea un ordin de restricție prin care nu avea voie nici măcar să se apropie de locuința fostei concubine.
Același individ s-a mai ales cu un dosar penal după ce, în timp ce afla sub măsura arestului la domiciliu, ar fi părăsit locuința.
Bărbatul se afla sub măsura arestului la domiciliu de mai multe luni de zile. El a primit o perioadă permisiunea de a se deplasa la locul de muncă, însă instanța nu i-a mai prelungit această facilitate.
Costică s-a ales astfel și cu un dosar penal privind infracțiunea de evadare.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cinema City din Iulius Mall Suceava deschis în prima zi de Paște: Programul complet
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Traficant de droguri căutat prin toată lumea, prins de polițiști la Racovăț
Oana Sava
May 01, 2024
Deputat Alexandra Huțu: Masă sănătoasă pentru încă 1.503 elevi din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024