O parohie din județul Botoșani are începând de luni un nou preot.
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, s-a aflat ieri, 16 ianuarie 2023, în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Șendreni-Frumușica, judeţul Botoşani.
Cu prilejul vizitei pastorale, ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și l-a hirotonit întru preot pe diaconul Stelian Scurtu, noul slujitor al comunității parohiale.
După hirotonia noului slujitor, Preasfinția Sa a adresat un cuvânt de învățătură în care a evidențiat importanța Tainei Hirotoniei:
”Cuvântul hirotonie vine din limba greacă și înseamnă – punerea mâinilor, pentru că prin punerea mâinilor se învrednicește cineva să devină preot. Nu devine preot primind o repartiție sau preluând un meșteșug sau vreo școală, ci primind mandat de la Dumnezeu prin episcopul său. De aceea această slujbă este atât de importantă și se face doar o dată în cadrul Sfintei Liturghii. Ne putem împărtăși mulți la Sfânta Liturghie, dar poate fi doar o singură hirotonie de preot, arătând prin aceasta însemnătatea și luarea aminte pe care trebuie să le punem la sufletul nostru. Am nădejdea că pr. Stelian împreună cu soția sa, Teodora, vor înfăptui lucrarea pe care Dumnezeu vrea să o împlinească în sufletele voastre și în lumea întreagă”.
La data de 23 iulie 2005 s-a pus piatra de temelie și s-a sfinţit locul pentru noua biserică cu hramul „Sfinții Apostoli Petru şi Pavel”. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu mult efort s-au finalizat lucrările la biserică în anul 2009, fiind împodobită cu toate cele necesare oficierii sfintelor slujbe.
Biserica actuală a fost sfinţită duminică, 18 octombrie 2009, de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor si Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, potrivit doxologia.ro.
(Foto: doxologia)
Tânără din Botoşani căutată de Poliţie: Sunaţi la 112 dacă o vedeţi
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Sucevean AMENDAT la Botoșani după o întâlnire cu polițiștii în trafic
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Incendiu în subsolul unui bloc din municipiu: Vecinii au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
O cunoscută botoșăneancă, pictorial incendiar în Maroc alături de soțul celebru
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Iftime despre revenirea unui fost jucător la FC Botoșani: S-a învățat cu 12.000-15.000 de euro
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024