Acasă > Stiri Botosani > Greva generală, pe masă: Anunțul sindicatelor din educație după discuțiile cu Nicușor Dan

Greva generală, pe masă: Anunțul sindicatelor din educație după discuțiile cu Nicușor Dan

Greva generală, pe masă: Anunțul sindicatelor din educație după discuțiile cu Nicușor Dan

 

Liderii sindicali din educație au anunțat luni, după șase ore de miting și discuții cu președintele Nicușor Dan, că protestele vor continua. Aceștia au declarat că „profesorii nu vor renunța la presiune până când obiectivele nu vor fi atinse”. Prima solicitare a celor trei mari federații sindicale este demisia sau demiterea ministrului Daniel David.

Câteva mii de cadre didactice au protestat în Piața Victoriei, de unde, la ora 12:00, au mărșăluit la Palatul Cotroceni, continuând manifestația până la ora 16:00. Profesorii au traversat Podul Basarab, similar acțiunii din 9 iunie 2023, când au fost în grevă generală timp de trei săptămâni.

Liderii FSLI, „Spiru Haret” și „Alma Mater” au fost primiți la discuții de către Nicușor Dan. După întâlnirea de aproape două ore, aceștia au anunțat că „greva generală nu este exclusă”.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat că șeful statului „a luat act de solicitările profesorilor”, dar a amânat deciziile pentru o altă întâlnire:

„Prima solicitare a noastră a fost legată de demisia ministrului Daniel David, iar a doua vizează abrogarea măsurilor asumate prin Legea 141. Referitor la primul punct, președintele nu s-a pronunțat. În ceea ce privește al doilea punct, domnia sa a propus o altă întâlnire, cam peste cel mult două luni, ocazie cu care se va putea veni cu niște cifre exacte vizavi de impactul măsurilor asumate de guvernarea Bolojan”.

Potrivit liderului sindical, profesorii nu vor renunța la presiuni până când „aceste obiective nu vor fi atinse”: „Noi vă putem comunica că vom continua acțiunile de protest până la atingerea celor două obiective. Greva generală nu este exclusă”.

Anton Hadăr, liderul Federației Naționale Sindicale Alma Mater, a criticat lipsa de reacție fermă a președintelui: „I-am cerut demisia sau demiterea ministrului David. Nu a fost tranșant, mi-a lăsat impresia că vrea să mai cugete. Dacă ar fi fost un președinte decis, ar fi trebuit imediat să îl sune pe Bolojan și să îi ceară demiterea lui Daniel David, care ne-a adus în această situație jenantă”.

Hadăr a reclamat și lipsa de dialog cu ministrul Educației: „Cu domnul ministru n-am mai avut discuții de mai bine de 10 zile. Nu a spus mai nimic, nu a spus despre utilizarea banilor din solduri, ce se întâmplă cu salariile noastre… sunt probleme majore”.

Liderul Alma Mater a mai spus că situația rămâne deschisă și tensionată: „Președintele s-a aplecat asupra problemelor noastre, iar peste două luni ne vom mai vedea. Dar lucrurile nu se vor rezolva de la sine, protestele vor continua, ceea ce nu este bine. Îl sun eu pe Daniel David să îl lămuresc că ar fi cazul să plece… să te înjure atâția oameni, să îți ceară demisia…”.

Liderii sindicali nu au anunțat clar cum vor continua protestele, precizând că urmează să se consulte cu membrii de sindicat.

Ministrul Educației, Daniel David, a calificat protestul profesorilor, în actualul context de constrângeri fiscal-bugetare, drept „neinspirat” și „complet nerealist”.

Într-o intervenție la Digi24, Daniel David le-a transmis sindicaliștilor, dar și celor „care nu sunt neapărat implicați în sindicat”, că în această perioadă „este foarte important să fie și realiști, și înțelepți”.

„Am auzit solicitările lor și este complet nerealist să te aștepți că, în această perioadă, se vor întâmpla modificări în legea fiscal-bugetară sau că premierul își va da demisia sau că guvernul va cădea, pentru că România trebuie să treacă încă prin două hopuri mari, evaluarea Moody’s din septembrie și evaluarea Comisiei Europene din octombrie și este nevoie de stabilitate”, a spus ministrul Educației, citat de News.ro.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare