Întreprinzătorii botoșăneni s-au întâlnit vineri seara la a 32 – a Gală a Excelenței în Afaceri, așa cum a fost redenumit Balul Oamenilor de Afaceri după preluarea președinției Camerei de Comerț Industrie și Agricultură (CCIA) de către Valeriu Iftime.
Deschiderea arătată de CCIA spre toate firmele, indiferent dacă au înregistrat sau nu profit în 2024, de a participa la manifestare, s-a văzut prin înmulțirea firmelor mai mici.
Pe de altă parte, ca orice schimbare, și aceasta, adăugată organizării evenimentului pe 12 decembrie și nu în noiembrie ca în anii trecuți, a provocat lipsa unor companii de prestigiu.
A fost o ediție a predării simbolice de ștafetă în familia Iftime la conducerea CCIA. Devenit vicepreședinte al CCIA după ce tatăl său a câștigat cea mai înaltă funcție la Consiliul Județean, Vlad a avut cuvântul de deschidere.
A făcut trimitere la ”funcția moștenită” despre care s-a scris în presă, așa că a insistat asupra studiilor pe care le are și a experienței profesionale. Nu a negat ”moștenirea”, dar a arătat că reprezintă practic tot ceea ce au construit mediul economic local și implicit CCIA până ca el să dobândească acest post.
Vlad Iftime, președinte CCIA
”Toate realizările înaintașilor mei, e firesc. Dar asta este doar temelia, baza pe care mă voi angaja voluntar să îmi aduc contribuția mea cu energie, cu hotărâre și cu absolut tot entuziasmul meu. O fac pentru că simt că am o responsabilitate față de comunitatea din care provin, marea comunitate botoșăneană”.
De altfel, cuvântul înainte din Topul Județean al Firmelor, care a fost lansat oficial ieri seară, a fost semnat tot de Vlad Iftime.

Ulterior, a luat cuvântul și Valeriu Iftime, care rămas totuși președinte al CCIA și după ce a dobândit șefia CJ și care s-a arătat impresionat de discursul fiului său.
A transmis celor prezenți la eveniment că nu a fost niciodată atât de criticat precum este de când ocupă funcția de președinte al Consiliului Județean, însă a dat asigurări tuturor că a făcut pasul spre politică tocmai pentru a ajuta mediul de business. Și a subliniat că trebuie să ai stomacul puternic pentru a rezista într-o asemenea ipostază.
Primarul municipiului Botoșani a lipsit de la acțiune, la care nu a venit vreun parlamentar, condiții în care prefectul Raluca Curelariu a fost singurul om politic de calibru prezent la manifestare. Ce-i drept, asta dacă pe Iftime senior îl luăm în calcul doar ca președinte al CCIA, post din care a dat de înțeles în discursul său că va pleca.
Una dintre noutățile din acest an a constat în acordarea premiilor de către un invitat, prefectul Raluca Curelariu, care a venit singură la gală.
În anii precedenți Valeriu Iftime era cel care înmâna diplomele și se poza cu posesorii acestora.

O altă noutate a constituit-o găzduirea manifestării de către Casa Lux, lucru care nu ar trebui însă să mai constituie o mare surpriză atât timp cât după ce proprietarul complexului a intrat în PNL și a devenit consilier județean, o mulțime de manifestări publice organizate de unități conduse de liberali – vezi Balul Fermierilor și chiar o olimpiadă – s-au mutat în restaurantul acestuia.
În afara conducătorilor CCIA, Gheorghe Ciubotaru, fondatorul Electroalfa Internațional, firma cu cea mai mare cifră de afaceri în 2024, a fost singurul om de afaceri care susținut o alocuțiune. Președintele consiliului de administrație al grupului ”Electroalfa” a insistat asupra necesității ca antreprenorii, dar nu numai ei, să gândească strategii prin care să rețină tinerii la Botoșani și să îi readucă în oraș pe cei care își termină studiile superioare în alte județe ale țării.
Premierea s-a realizat în mai multe serii, între acestea cântând invitaților artiștii Mădălina Omania, Virgil Prispian, Alexandru Dragomirescu, elev al Colegiului de Artă ”Ciprian Porumbescu” din Suceava și saxofonistul Tiberiu Zlotariu.
Aproximativ 180 de oameni de afaceri au plătit câte 500 de lei, cei ale căror firme sunt membre CCIA, respectiv 600 de lei, cei cu societăți din afara Camerei de Comerț, pentru a lua parte la Gala Excelenței în Afaceri. Meniul a fost completat cu un bar ”made in Prodalcom”, unde oaspeții s-au putut delecta, printre altele, cu ”Tropical Garden”, ”Lychee Martini” și ”Cacao Espresso Martini”, Voronskaya în toate sortimentele ei nefiind lipsită din nici un astfel de cocktail.
Evenimentul a fost și unul monden, fiind un bun prilej pentru unele partenere oficiale de viață ale oamenilor de afaceri de a-și etala piesele vestimentare de gală. În ciuda lunii decembrie în care a avut loc acțiunea, din arsenalul unei doamne nu a lipsit evantaiul.
Întrucât, cel puțin în plan teoretic, evenimentul a fost unul de business, menționăm că potrivit Topului Județean al Firmelor, față de 2023, în 2024 cifra de afaceri în întreg județul a crescut cu aproape 3%, apropiindu-se de 13 miliarde de lei, echivalentul a 2,58 miliarde euro.
Profitul brut din exploatare s-a mărit cu 6,73%, în termeni reali asta însemnând 1,3 miliarde de lei, în jur de 266,5 milioane de euro.


Mai multe despre cele mai puternice firme din Botoșani aflați accesând link-urile de mai jos:
O firmă din construcții a devenit cea mai profitabilă companie din Botoșani