Partida România – Belgia din preliminariile Campionatului Mondial de Fotbal Feminin, care se dispută vineri seară pe Stadionul Municipal, a fost precedată de un moment penibil.
S-a întâmplat în momentul intonării celor două imnuri. Ca de obicei în astfel de cazuri, întâi a fost difuzat cel al oaspeților. Marea problemă a fost însă că, în loc să fie filmate jucătoarele belgiene, echipa de transmisie a luat imagini cu fotbalistele tricolore. Sesizați de pe margine, cei doi angajați ai Pro X au înțeles însă prea târziu gafa, abia când s-a terminat imnul Belgiei. Astfel, când la difuzoare a răsunat ”Deșteaptă-te române!”, camerele de luat vederi s-au oprit din nou tot asupra româncelor.
Toate acestea s-au petrecut sub ochii a circa 4.000 de spectatori, inclusiv a președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, care se află într-o lojă alături de directorul tehnic Mihai Stoichiță și președintele grupului ”Elsaco”,Valeriu Iftime.
Cel mai probabil, eroarea a avut loc ca urmare a echipamentelor purtate de cele două naționale, care practic și-au inversat culorile. De obicei România evoluează în galben, iar Belgia în roșu, numai că în acest meci România a jucat în roșu, iar Belgia în tricouri și jambiere galbene și șorturi negre.
Marcel Pavel și grupul vocal Dimmas, muzică în aer liber în parcurile botoșănene
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
RAZIE pe străzile orașului în toiul nopții cu luptătorii de la Acțiuni Speciale și câinele de urmă
Gabriela Erdic
May 02, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Primarul Cosmin Andrei, bilanț după 3 ani și jumătate de mandat – VIDEO
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Un botoșănean a ajuns în arestul Poliției pentru că s-a apropiat de soție
Gabriela Erdic
May 02, 2024