Un bujor și-o floare în două sicrie. Așa suspina măicuța lui Ștefan și le spunea lui și Mirelei, soția cu care a plecat împreună în lumea celor drepți. Un sat întreg și puzderie de militari au venit la înmormântare pentru cei doi soți omorâți de-un Audi la Orășeni Deal. Au plâns oamenii din sat, au plâns și militarii, au plâns preoții dar cel mai tare au plâns cei din familie.
Numai soarele ardea cu putere și încerca parcă prin razele fierbinți să aducă mângâiere jos pe pământ, într-un loc uitat de lume și unde parcă s-a strâns toată durerea din lume, adunată grămadă în câteva piepturi de oameni. ”Plângeți! Plângeți și vă descărcați. Numai cei insensibili rămân de piatră la așa durere mare, la așa pierdere mare”. A fost îndemnul unui preot, din cei patru care au venit la înmormântare.
Ștefan și Mirela au fost așezați unul lângă celălalt pe tot parcursul funeraliilor. În casă unde au stat liniștiți în cele două sicrie după ce au fost răpuși de fiarele mașinii, pe mașina mortuară când și-au luat rămas bun de la ei toată suflarea din Vorona Mare, în Biserică și mai apoi în groapa comună care se căsca imensă pentru a-i primi. Pentru totdeauna. La momentul introducerii în pământ trompeta militară scâncea duios și parcă răscolea durerea celor răsfirați printre cruci.
Liniște spartă de hohotele de plâns a fost zguduită de salvele de foc trase în trei rânduri de militari. A fost momentul în care din piepturile celor apropiați cuplului din sicrie au răzbit strigătele de durere: ”Faneee, frățiorul meu, nu te mai văd, dragul meu. Mireluța, cumnățica mea, unde te duci tu, draga mea…”
Frații lui Ștefan, bărbați în toată firea s-au cutremurat de plâns și eu. Au trăit momentul în care și-au văzut frățiorul mai mic fără suflare și l-au purtat, pe umerii lor puternici către țintirim. Hohotind de plâns. Printre ei, abia mai aveau glas și mamele, a lui Ștefan și-a Mirelei, pentru că așa o durere de mare nu s-a mai văzut decât la părintele care-și îngroapă puiul atât de timpuriu.
Mirela și Ștefan Huțanu, odihniți-vă în pace!
Dumnezeu să vă ierte și să-i aibă în paza lui pe cei doi orfani ce i-ați lăsat singuri în astă lume. Fără voia voastră!
(G.E.)
[[galerie-foto]]
Redacția Botoșăneanul
Oct 14, 2024
BEC a stabilit machetele buletinelor de vot pentru alegerile prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Oct 14, 2024
Bărbat căutat internațional, REȚINUT de polițiștii de frontieră la Stânca
Redacția Botoșăneanul
Oct 14, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 14, 2024