Un tribunal turc a emis un nou mandat de arestare pentru Ekrem Imamoglu, fostul primar al Istanbulului, sub suspiciunea de „spionaj politic”, a anunțat agenția de presă de stat Anadolu, citată de Reuters.
Imamoglu, considerat un rival important al președintelui Tayyip Erdogan, se află în închisoare din luna martie, fiind judecat într-un dosar de corupție. În luna iulie, el a fost condamnat la închisoare într-un alt dosar, pentru insulte și amenințări la adresa procurorului-șef al Istanbulului.
Imamoglu respinge toate acuzațiile, susținând că justiția este folosită împotriva sa de către regimul președintelui Recep Erdogan.
El a negat cea mai recentă acuzație duminică.
„O asemenea calomnie, minciună și conspirație nu i-ar trece prin minte nici măcar diavolului!”, a declarat Imamoglu într-un mesaj publicat de echipa sa pe platforma „X”. „Ne confruntăm cu o indecență rușinoasă care nu poate fi descrisă în cuvinte”, a adăugat acesta.
Agenția Anadolu a informat că un tribunal din Istanbul a emis, pe parcursul nopții, mandatul de arestare pentru Imamoglu și alte două persoane, printre care Merdan Yanardag, redactorul-șef al postului de televiziune de știri Tele1.
Sursa https://www.hotnews.ro