Csaba Laszlo a fost dat afară ieri seară de la cârma lui Sepsi Sfântu Gheorghe.
Oficialii echipei s-au mișcat repede și în această după-amiază l-au prezentat oficial pe Leo Grozavu (52 de ani). Laszlo va mai fi păstrat în club, cel puțin o perioadă, ca director tehnic.
Noul „principal” al lui Sepsi, Leo Grozavu, a fost prezentat într-o conferință de presă.
„Am fost convins să accept în primul rând de tot ce se întâmplă în ultima perioadă la Sepsi. Mă refer la infrastructură, la stabilitate financiară, la lotul de jucători. Există toate ingredientele pentru a se face performanță. Clubul are parte de liniște. Aici n-am văzut ieșiri în decor. Fiecare își cunoaște foarte bine locul în societate. Lotul de jucători a fost unul dintre lucrurile care m-au convins. E un lot cu care se poate face mai mult în acest moment. E dificil să ne gândim la play-off, dar dacă n-aș visa înseamnă că n-ar trebui să fiu antrenor”, a declarat Leo Grozavu la prezentare.
Locul 11 pe care a ajuns Sepsi i-a fost fatal lui Csaba Laszlo (55 de ani), care n-a mai reușit o victorie în Liga 1 din 21 septembrie, 3-0 cu FC Hermannstadt.
Leo Grozavu (52 de ani) a antrenat-o ultima dată pe petrolul Ploiești în 2018. De-a lungul carierei le-a mai pregătit pe Armătura Zalău, U Cluj, Baia Mare, FC Botoșani, Luceafărul Oradea, Gaz Metan și Poli Timișoara.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cinema City din Iulius Mall Suceava deschis în prima zi de Paște: Programul complet
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Traficant de droguri căutat prin toată lumea, prins de polițiști la Racovăț
Oana Sava
May 01, 2024
Deputat Alexandra Huțu: Masă sănătoasă pentru încă 1.503 elevi din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024