Pe 21 septembrie 2026 a fost declarat un focar de rabie la specia bovină, în localitatea Tătărășeni, comuna Havârna.
Din acest motiv, Primăria Havârna a emis o serie recomandări pentru locuitorii comunei.
În vederea prevenirii răspândirii bolii, au fost stabilite următoarele măsuri sanitar-veterinare:
Vaccinarea antirabică a câinilor și pisicilor, inclusiv vaccinări de completare pentru animalele nevaccinate sau nou achiziționate.
Ținerea câinilor legați și a pisicilor închise, conform măsurilor stabilite în zonele de supraveghere.
Limitarea circulației animalelor receptive la rabie și respectarea restricțiilor stabilite de autoritățile sanitar-veterinare.
Anunțarea imediată a medicului veterinar în cazul apariției unor semne suspecte de rabie la animale.
Interzicerea consumului de carne, lapte sau alte produse provenite de la animale bolnave sau suspecte de rabie.
Nu vă apropiați de animale sălbatice cu un comportament neobișnuit sau de animale suspecte de boală.
Nu atingeți animalele moarte sau cadavrele animalelor sălbatice.
Asigurați-vă că animalele de companie sunt vaccinate antirabic și au carnetele de sănătate actualizate.
În cazul unei mușcături sau al unui contact suspect cu un animal bolnav, solicitați de urgență asistență medicală.
Primăria Comunei Havârna, împreună cu autoritățile sanitar-veterinare, solicită sprijinul și responsabilitatea tuturor cetățenilor pentru prevenirea răspândirii rabiei și protejarea sănătății oamenilor și animalelor.
Vă rugăm să respectați măsurile sanitar-veterinare stabilite până la stingerea oficială a focarului.