Vasile Asandei, directorul Agenției de Dezvoltare Regionale Nord Est va fi prezent la sfârșitul acestei săptămâni, la Botoșani.
Vine să semneze la Primărie contractul de finanțare pentru modernizarea și reabilitarea Teatrului Mihai Eminescu.
Fondurile sunt asigurate de Uniunea Europeană, pe o axă prin care proiectele stopate din varii motive obțin o perioadă de prelungire pentru a fi finalizate.
„Este o veste extraordinară pentru toți cei care iubesc teatrul la Botoșani, arhitectura Botoșaniului și toți cei care vedeau această problemă nerezolvată. Readucem acasă cei 5 milioane de euro pe care i-am pierdut altădată și din diverse motive”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Lucrările la teatru au fost sistate din cauza lipsei fondurilor pentru partea de consolidare. Pe noul proiect au fost incluse sume și pentru acest segment de intervenții.
„Lucrările de consilidare sunt în plus față de proiectul inițial, dar logica lucrărilor spune că, cine face lucrarea să facă și restul. Noi credem că respectivul constructor să facă întreaga lucrare. Important pentru noi este că avem bani și o să facem în așa fel încât să nu-i mai pierdem”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Pentru partea de dotări, primarul Cătălin Flutur susține că s-a deschis o nouă linie de finanțare iar serviciile Primăriei vor scrie un proiect pentru a accesa fondurile necesare.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Orhidee sălbatică care crește și la Botoșani, pe cale de dispariție
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gata lucrările la cel mai mare dispensar din mediul rural: de la ecograf la unitate dentară – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Apr 29, 2024
Delegație oficială a sistemului penitenciar ucrainean în vizită la unitatea din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024
Elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” – „Turiști în verdele capitalei”
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024