Acasă > Stiri Botosani > „Festivalul familiei” cu mitropolitul Teofan și pompierii botoșăneni printre credincioși 

„Festivalul familiei” cu mitropolitul Teofan și pompierii botoșăneni printre credincioși 

pompierii, activitate preventiva

Sute de credincioși din municipiul Dorohoi și din localitățile învecinate s-au întâlnit, astăzi, în curtea Catedralei „Adormirea Maicii Domnului”, la „Festivalul Familiei”, eveniment organizat de Protopopiatul Dorohoi, în cooperare cu Primăria Municipiului Dorohoi și Mitropolia Moldovei și Bucovinei.

 

Manifestarea s-a desfășurat în cadrul activităților dedicate unor repere importante pentru comunitatea dorohoiană: Hramul municipiului Dorohoi, Ziua Mondială a Educației și împlinirea a 618 ani de la prima atestare documentară a Dorohoiului.

 

Printre cei care au fost alături de participanți s-au numărat și pompierii botoșăneni, care au transformat întâlnirea cu familiile într-o lecție practică despre prim ajutor, prevenirea situațiilor de urgență și protejarea celor dragi.

 

Într-un spațiu dedicat siguranței, copiii și adulții au avut ocazia să descopere, prin exerciții practice, cât de important este să știi cum să reacționezi atunci când o persoană are nevoie de ajutor. Cu ajutorul manechinelor, paramedicii SMURD și voluntarii din cadrul Programului Național "Salvator din Pasiune" le-au prezentat participanților noțiuni de bază privind acordarea primului ajutor și modul în care o intervenție corectă și rapidă poate face diferența până la sosirea echipajelor specializate.

 

Totodată, salvatorii au discutat cu familiile despre prevenirea situațiilor de urgență și despre comportamentul pe care trebuie să îl avem pentru a ne proteja locuința, copiii și comunitatea.

 

Participanții au primit materiale informative și sfaturi din cadrul campaniilor de informare și prevenire derulate de pompieri, precum „Pregătiți pentru inundații, pregătiți pentru viață”, „Un cămin sigur pentru copilul tău”, „Nu tremur la cutremur” și „RISC”.

 

Mesajul transmis de pompieri a fost unul simplu, dar esențial: siguranța începe acasă, prin informare, responsabilitate și pregătire.

 

„Festivalul Familiei” a fost, astfel, mai mult decât un moment de întâlnire și bucurie pentru comunitate. A fost și un prilej de a le reaminti celor prezenți că, atunci când vine vorba despre cei dragi, prevenția este una dintre cele mai importante forme de grijă.

 

Pentru pompieri, fiecare familie pregătită este o familie mai în siguranță. Iar fiecare copil care învață cum să reacționeze într-o situație de urgență este un pas înainte către o comunitate mai bine pregătită.

 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani rămâne alături de comunitate, nu doar atunci când intervine pentru salvarea vieții și bunurilor, ci și prin educație, prevenție și informare.