Faza zilei vine astăzi din alt județ și este despre un bărbat care s-a dus la primărie să reclame o poartă de fotbal periculoasă și a ajuns el să fie „faultat”
Un bărbat din județul Timiș a mers la primărie cu o problemă cât se poate de serioasă: o poartă de fotbal de la școala din localitate ar putea cădea peste copii. A plecat însă de acolo cu o problemă pe care, cel mai probabil, nu o avea în plan să o treacă pe lista de sesizări: ar fi fost bătut chiar în sediul primăriei.
Incidentul s-a petrecut la Primăria Ohaba Lungă, unde bărbatul, în vârstă de 32 de ani, a venit să reclame situația de la terenul de sport al școlii. Ca să aibă și dovada discuției, acesta a filmat întreaga scenă.
Numai că, de la „bună ziua, am o sesizare” până la intervenția poliției, lucrurile au luat o turnură neașteptată.
Potrivit informațiilor transmise de Poliție, între bărbat și mai multe persoane aflate în primărie a izbucnit un conflict. Martorii au sunat la 112, iar polițiștii au ajuns la fața locului.
Bărbatul ar fi fost lovit și apoi scos din clădire de doi bărbați. Unul dintre cei bănuiți de agresiune are 52 de ani și este angajat al primăriei, deși în momentul incidentului se afla în concediu. Celălalt are 47 de ani și nu este angajat al instituției. Acesta se afla acolo pentru a-și rezolva propriile probleme.
După audieri și administrarea probelor, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore pe angajatul primăriei, în vârstă de 52 de ani.
Cercetările continuă într-un dosar penal pentru lovire sau alte violențe, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget.
Cât despre problema pentru care bărbatul venise la primărie, aceasta rămâne, probabil, cea mai importantă parte a poveștii: o poartă de fotbal despre care susținea că ar putea cădea peste copii.
Sursa - Digi24