Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a susținut joi, într-o conferință de presă, necesitatea unei reforme administrative. Acesta consideră că actualul context politic, cu patru partide pro-europene la guvernare, reprezintă o oportunitate de neratat pentru o astfel de schimbare.
„Poate o să-i supăr pe mulţi: n-ar trebui pierdută fereastra aceasta de oportunitate politică, când avem totuşi patru partide pro-europene să facă reforma în administraţie, care ar fi o reformă structurală, majoră, cu impact decisiv în ceea ce înseamnă viitorul administraţiei publice în România”, a declarat Emil Boc.
Edilul a menționat exemplul Poloniei, care, în urma unei reforme administrative similare, a devenit un lider în atragerea fondurilor europene.
„Ar fi o reformă nu doar temporară. Aproximativ 1.000 de primării ar fi restructurate, regândite, zonele metropolitane – reaşezate. Ar aduce în primul rând beneficii pentru funcţionarea administraţiei, pentru absorbţia banilor, pentru implementarea proiectelor, ca să nu mai vorbim şi de economiile financiare aferente. Deci, n-ar trebui pierdută oaza asta de oportunitate”, a adăugat fostul premier.
Sursa https://www.hotnews.ro