În ultima zi a lunii august, liberalii s-au reunit în ședință și potrivit HotNews.ro, s-au plâns premierului Nicolae Ciucă de valurile de ”populisme” lansate de social-democrați, în general prin vocea ministrului Muncii, Marius Budăi. Ei au reclamat că demnitarul botoșănean face publice tot felul de măsuri cu caracter social, fără ca acestea măcar să fi fost discutate în coaliția de guvernare.
Într-o ședință a Biroului Permanent Național (BPN) la care mass-media nu a avut acces, unii lideri au criticat strategia de comunicare, despre care au arătat că lovește în PNL. Printre cei care și-au exprimat nemulțumirile au fost Alina Gorghiu, Gigel Știrbu, Raluca Turcan și Dan Vîlceanu.
„PSD minte cu anunțuri populiste legate de măriri de pensii și salarii. E un atac direct la guvern, premierul ar trebui să-l demită pe Marius Budăi”, ar fi spus Alina Gorghiu, în spatele ușilor închise.
Și fostul ministru al Muncii, Raluca Turcan, a comentat anunțul făcut de social-democrați: „Să anunți creșterea salariului minim fără să ai negociere cu principalii actori sociali face mai mult rău României. Ministrul trebuie să termine reforma pensiilor până la finalul anului”.
Un alt liberal nemulțumit de social-democrați a fost si Dan Vîlceanu, care le-a atras atenția colegilor de partid că prin aceste măsuri populiste „PSD s-ar pregăti să plece de la guvernare”.
Premierul Nicolae Ciucă i-a ascultat și le-ar fi transmis liderilor PNL că nu trebuie dat curs acestor provocări ale social-democrațiilor.
De altfel, la conferința de presă organizată la finalul ședinței BPN, Nicolae Ciucă a evitat să-i atace pe social-democrați, precizând că propunerea privind măsurile sociale făcută de Marius Budăi nu a fost discutată în coaliţie şi nici în guvern.
„În acest moment, cred că sunt suficient de efervescente discuţiile pe acest subiect. Revin la ceea ce am afirmat anterior. E o distanţă foarte mare de la vorbe la fapte. Cum, de altfel, este distanţă foarte mare de la ceea ce înseamnă a impune sau a comunica, precum este cea de la a face ce trebuie, a fi responsabil şi un populism care nu are ce să caute astăzi în comunicarea cu cetăţenii ţării”,
Nicolae Ciucă, prim-ministru
În acest context, trebuie amintit că și premierul Nicolae Ciucă a anunțat pe 2 august că PNL ar vrea ca pensiile mai mici de 3.000 de lei să nu mai fie impozitate: „Vom merge cu această propunere de neimpozitare a pensiilor sub 3000 de lei în coaliție”.
FOTO: Realitatea.net
Pelerinaj de NEUITAT: 5 kilometri de rând pentru Calea Sfinților
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Ziua Porților Deschise la Pompieri: Lecții pentru micii eroi de mâine
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Proprietarii unui parc comercial din Botoșani investesc într-un mall uriaș din București
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Copiii și tinerii, eroi ai siguranței: Lecții de prevenire a dezastrelor
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024