Acasă > Top News > Dosar răsunător de corupție cu 79 de inculpați judecat la Tribunalul Botoșani 

Dosar răsunător de corupție cu 79 de inculpați judecat la Tribunalul Botoșani 

tribunalul botosani dosar rasunator

  • Unul dintre dosarele de corupție care au zguduit sistemul de permise auto din Suceava ajunge să fie judecat la Botoșani. Cauza, în care sunt 79 de inculpați, a fost strămutată la Tribunalul Botoșani pentru asigurarea imparțialității. Dosarul se află în prezent în camera preliminară, iar astăzi, 23 septembrie, este programat un nou termen. La termenul anterior, instanța a decis amânarea cauzei după ce inculpatul Obreja Radu Ionuț a solicitat acordarea unui termen, fiind necesară și realizarea unor copii de pe înregistrările ambientale transmise de DNA – Serviciul Teritorial Suceava.

 

Cum ar fi fost fraudate examenele pentru permis

 

 

Potrivit procurorilor DNA, dosarul vizează fraudarea probei teoretice pentru obținerea permisului de conducere, în anul 2020.

 

În cauză au fost trimiși în judecată 79 de inculpați, printre care fostul șef al Compartimentului Regim Permise de Conducere și Examinări din cadrul serviciului de permise Suceava, un instructor auto și 75 de candidați la examen.

 

Anchetatorii susțin că, începând din ianuarie 2020, s-ar fi constituit un grup infracțional organizat format din polițiști, instructori auto, administratori de școli de șoferi și alte persoane, care ar fi urmărit fraudarea examenelor în schimbul unor sume de bani.

 

Procurorii susțin că, în perioada iulie-septembrie 2020, candidații ar fi plătit între 800 și 1.800 de euro pentru a primi răspunsurile corecte la proba teoretică sau pentru a putea intra în sala de examinare cu dispozitive de comunicare ori înregistrare.

 

Într-unul dintre cazurile descrise în rechizitoriu, doi candidați ar fi plătit împreună 2.400 de euro pentru a putea intra în sala de examen cu astfel de echipamente.

 

Sute de mii de euro, potrivit anchetatorilor

 

DNA susține că, în cursul anului 2020, 94 de candidați ar fi remis, prin intermediari, sume cuprinse între 200 și 5.500 de euro pentru a primi răspunsurile corecte la examenul pentru permis categoria B.

 

O parte dintre persoanele cercetate în dosarul inițial au ales să încheie acorduri de recunoaștere a vinovăției. 18 inculpați au recunoscut faptele și au acceptat pedepsele stabilite, acestea fiind cuprinse între un an și opt luni și doi ani și șase luni de închisoare, cu suspendarea executării.

 

Dosarul aflat acum la Tribunalul Botoșani îi privește pe cei 79 de inculpați trimiși în judecată în legătură cu fraudarea probei teoretice.

 

Cauza se află încă în camera preliminară, astfel că instanța nu a analizat încă fondul acuzațiilor. Toți inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală condamnare definitivă.