Oamenii legii continuă cercetările în acest caz.
Pe 17 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru
control, pe drumul județean D.J. 292 un autoturism condus de un bărbat, de 41 de ani, din orașul Săveni.
Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.