Patru plase monofilament interzise de lege, în lungime totală de 160 de metri, precum și 12 kilograme de puiet de pește din diferite specii au descoperit jandarmii botoșăneni într-o barcă gonflabilă, cu ajutorul căreia doi tineri braconau pe acumularea Bucecea.
Tinerii au fost depistați de jandarmi în urma unei acțiuni pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol, executată în dimineața zilei de 27 iulie 2016, în cooperare cu lucrători ai Asociaţiei Judeţene de Vânătoare şi Pescuit Sportiv Botoşani.
Cei doi tineri din județul Suceava au fost observați de oamenii legii în jurul orei 5.00, în timp ce ridicau în barcă plasele monofilament în care se afla prins peștele. Deoarece peștele era viu, a fost posibilă reintroducerea acestuia în apă, iar plasele și barca au fost ridicate în vederea confiscării.
Jandarmii le-au întocmit celor doi braconieri actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,tentativă de furt” și ,,deținere și folosire de plase monofilament”.
De asemenea, jandarmii i-au aplicat unui alt pescar, de această dată la undiță, o sancțiune contravențională pentru nerespectarea legislaţiei privind pescuitul şi acvacultura, respectiv ,, pescuitul recreativ/sportiv al oricăror specii de peşte şi de alte vieţuitoare acvatice vii efectuat fără permis în habitatele piscicole naturale”.
Începând cu data de 9 iunie 2016, pescuitul este deschis la toate speciile, dar cu condiţia deţinerii permisului de pescuit, nerespectarea prevederii legale atrăgând sancţionarea contravenţională cu amendă de la 300 lei la 600 de lei.
Cu aceeaşi amendă poate fi sancţionat şi pescuitul recreativ/sportiv al resurselor acvatice vii sub dimensiunile legale, precum şi neprezentarea permisului, licenţei sau autorizaţiei atunci când acestea sunt solicitate de către persoanele împuternicite să constate acest gen de fapte, se arată într-un comunicat Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani.
Vezi și: Braconieri de Botoșani prinși cu peşte într-un VW Phaeton tocmai în Tulcea
ACUM: FC Botoșani joacă meciul meciurilor în fața a peste 6.000 de oameni – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Apă cu porția în municipiul Dorohoi – ANUNȚUL Nova ApaServ
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Sfârșit de săptămână cu filme de toate genurile la Happy Cinema – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Polițiștii și comisarii de mediu, controale cu nereguli pe la service-urile auto din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Cătălin Silegeanu: Schimbarea reală nu se poate produce cu oameni care repetă greșelile din trecut
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024