Finanțatorul clubului FC Botoșani a mărturisit că l-ar primi cu brațele deschise la clubul său, dacă Porumboiu ar veni cu o sponsorizare.
La podcastul TOP LEVEL, Valeriu Iftime și-a amintit cu umor schimbul de replici cu Adrian Porumboiu, fost arbitru FIFA și fost patron la FC Vaslui, potrivit golazo.ro
S-a pus vreodată problema să vină Porumboiu la Botoșani, să intre într-o asociere cu dumneavoastră la echipă?
Niciodată. Am o relație mai bună în ultimul timp cu dumnealui, față de vremea când era și el în Liga 1. Nu prea mă vedea atunci.
Am și făcut o glumă, am zis că dacă îi dau laptopul, se suie pe el să se cântărească. M-a încondeiat și dumnealui, mi-a zis „Felcerul”, că eram doctor.
În fine, e un om cu o experiență de fotbal. Și mi-a spus la un moment dat că o să vină cu o sponsorizare, dar n-a venit încă.
Dar ați vrea să vină?
Cu o sponsorizare? Aștept pe toată lumea care vrea să vină.
Asta înseamnă că cedați un pic din controlul clubului, nu?
Dacă vine un sponsor și contribuie cu jumătate din buget, are jumătate din putere. Dar jumătate înseamnă două milioane de euro. Așa, 10.000 - 20.000 de euro, ca să-ți pui acolo o firmă, sunt mai mulți. Eu aș da puterea mâine, dar să vină unul cu bani, să țină clubul și la revedere. Și acum aș pleca! Azi plec.
Acum, când sunteți acolo sus?
Acum plec, da. Să-mi spună cineva: „Vă dau 4 milioane de euro și iau fotbalul mâine”, și vă garantez că asociații mei or să spună „Valeriu, hai să bem o țuică bună, că am scăpat de această fată urâtă din casă”.
Chiar așa o simțiți, ca pe o povară? Că tocmai ne spuneați mai devreme cum vă împlinește bucuria aia de după câte o victorie.
E adevărat că acum sunt mai multe bucurii decât tristeți. Dar când luam bătaie vineri seara, tot weekendul era o angoasă totală. Nu voiam să văd pe nimeni.
E, când bați e altceva, e o stare altfel. Dar nu-i suficient. Am prea multă experiență și nu sper la mai mult în fotbal. (...) Să iau un campionat.
(Sursa foto: digisport.ro)