Directorul Direcției Județene de Statistică Botoșani, Valentin Popa, a transmis un mesaj de apreciere participanților la evenimentul organizat cu prilejul Zilei Naționale a Contabilului Român, subliniind rolul esențial pe care profesioniștii contabili îl au în activitatea statistică.
Acesta le-a mulțumit pentru colaborarea de-a lungul timpului și a evidențiat că informațiile furnizate de contabili reprezintă baza realizării statisticilor oficiale.
„Ce să pot să vă urez decât mulțumiri pentru colaborarea frumoasă. Principalii furnizori de date statistice sunteți dumneavoastră și vă mulțumim pentru asta. Vă urăm din suflet la mulți ani și toate felicitările pentru ceea ce faceți. În aceste vremuri tulburi și dificile, este tot mai greu de organizat asemenea evenimente și aveți toată aprecierea noastră”, a declarat Valentin Popa.
Cu această ocazie, directorul Direcției Județene de Statistică a oferit organizatorilor un exemplar al Anuarului Statistic al Județului Botoșani, dar și volumul „Eminescu, profesor de statistică”, publicat de Institutul Național de Statistică.
Gestul a fost apreciat de reprezentanții CECCAR Botoșani, care i-au înmânat, la rândul lor, o diplomă de recunoștință adresată Direcției Județene de Statistică pentru colaborarea și sprijinul acordate de-a lungul timpului.
Evenimentul s-a încheiat cu urări de „La mulți ani!” adresate tuturor contabililor, într-o atmosferă festivă dedicată profesiei contabile.
Directorul Băncii Transilvania, scurt și la obiect la ziua contabililor botoșăneni