Experiența emoțională a foștilor deținuți poate fi o poveste de viață care este „savurată” de oamenii care nu au avut contact cu sistemul penitenciar.
Dar este o realitate dureroasă spun specialiștii.
Viața care de reia după o perioadă de încarcerare este una presărată de provocări. Penitenciarul Botoșani derulează tot felul de activități pentru ca reintegrarea să fie una facilă.
Dar trebuie să aibă continuitate și în societate, mediul în care se întoarce și de unde a plecat inițial fostul deținut.
cms șef Daniel Pînzariu, director Penitenciarul Botoșani
„O persoană nu se află în detenție la nesfârșit, ea se va întoarce în societate. Și felul în care acea persoană este privită va corespunde într-o foarte mare măsură cu acel comportament al persoanei, care va fi adoptat pe viitor. Așadar trebuie să înțelegem că sunt oameni, trebuie să înțelegem că trebuie să-i ajutăm să se reintegreze și împreună, toți cei care suntem astăzi la masă, contribuim la reintegrarea socială a lor și la consolidarea unei comunități așa cum ne-o dorim”,
Ce se poate face pentru aceste persoane care pot aduce plus valoare societății într-o mică sau mare măsură este o unificare a eforturilor din partea celor care pot face acest lucru. Instituții ale statului și angajatori care se pot folosi de acest tip de forță de muncă.
Directorul Penitenciarului a apreciat administratorii de firme din Botoșani care au dat dovadă de curaj și au folosit deținuți ca forță de muncă.
Și i-a încurajat și pe ceilalți să le urmeze exemplul și să accepte că pot avea parte de beneficii.