Redă mai jos integral mesajul transmis de deputatul Alexandrin Moiseev,
În ultimele zile am văzut multe glume și ironii despre lacrimile lui Eugen Tomac la Antena 3. Nu știu dacă acele lacrimi au fost un gest spontan, o emoție sinceră sau dacă au existat și calcule politice. Fiecare judecă după propria conștiință.
Dar există un lucru pe care îl cunosc foarte bine: durerea, dorul și dragostea de țară ale românilor născuți dincolo de actualele granițe ale României sunt reale.
Poate că pentru mulți este greu de înțeles. Când te naști în România, apartenența la țară este un fapt firesc. Când te naști în Basarabia, în nordul Bucovinei, sudul Basarabiei sau în alte teritorii istorice, România devine mai întâi un vis.
Noi am crescut cu povești despre România. Am învățat să o iubim înainte să o vedem. Am visat-o înainte să o cunoaștem.
De aceea, poate că nimic nu ne definește mai bine decât cuvintele lui Grigore Vieru: “Dacă unii visau să zboare în cosmos, eu visam să trec Prutul.”
Unul dintre acei visători am fost și eu.
În clasa a XII-a, împreună cu prietenul meu Nicu, stăteam pe băncile din fața bisericii satului și vorbeam despre viitor. Nu visam la mașini luxoase. Nu visam la vacanțe exotice. Nu visam la bani mulți.
Visam să ajungem la studii în România.
Visam să învățăm în țara noastră. Să descoperim România. Să ne găsim locul în ea.
Anii au trecut. Astăzi Nicu este un inginer respectat în Timișoara, cu o familie frumoasă. Ne vedem rar și vorbim la telefon des. Și de fiecare dată ne amintim de acei doi adolescenți care priveau spre România ca spre un ideal.
Visul nostru a devenit realitate.
Am terminat facultăți. Ne-am construit cariere. Am reușit fără pile, fără relații și fără bani. Cu multă muncă, cu nopți nedormite și cu încăpățânarea de a nu renunța.
Atât eu, cât și Nicu am avut oportunitatea să plecăm în alte țări. Mai ales el, ca inginer, și-ar fi găsit ușor un loc oriunde în Europa.
Dar am ales să rămânem aici.
Pentru că pentru noi România nu a fost niciodată doar locul în care muncești. A fost locul la care am visat.
Prima mea vacanță în afara țării a fost abia în 2023, când mi-am vizitat sora la Paris. Până atunci, în fiecare concediu, am ales să descopăr România: Brașovul, Bucovina, Transfăgărășanul, Delta, mănăstirile, satele și orașele țării mele.
Poate pare ciudat pentru unii. Dar când ai crescut la marginea țării și ai visat toată copilăria să ajungi aici, privești România cu alți ochi.
Din păcate, vedem tot mai des oameni care pun etichete.
„Te-ai născut în Basarabia? Atunci ești rus.”
Nu contează că ai luptat toată viața împotriva propagandei rusești.
Nu contează că familia ta a suferit din cauza ocupației sovietice.
Nu contează că numele ți-a fost rusificat împotriva voinței tale.
Nu contează că ai ales România atunci când alții au ales comoditatea.
Pentru unii, dacă nu te-ai născut între granițele actuale ale statului român, ești automat „străin”.
Dar adevărul este altul.
Noi nu am venit în România pentru că era mai bogată. Nu am venit pentru avantaje. Nu am venit pentru beneficii.
Am venit pentru că este țara noastră.
Iar când ai visat o viață întreagă să ajungi acasă, iubești România într-un mod pe care puțini îl pot înțelege.
Nu mai mult decât alții.
Dar poate cu mai mult dor. Cu mai multă recunoștință. Cu mai multă emoție.
Pentru că există oameni care s-au născut în România.
Și există oameni care au visat toată copilăria să ajungă în România.
Iar între cele două experiențe este o diferență pe care numai cei care au privit ani la rând peste Prut o pot înțelege cu adevărat.
(comunicat Alexandrin Moiseev)
