Deputata Tamara Ciofu continuă campania prin județ pentru copiii speciali.
Iar de 8 martie a ajuns în comuna Hudești.
„În prag de 8 Martie, am ajuns în comuna Hudești împreună cu specialiști din grupul de lucru ce susține proiectul Caravana de conștientizare, de acceptare, de recunoaștere, de sprijin pentru copii cu tulburări din spectrul autist și familiile lor. Această zi, care trezește în noi mai presus de orice sentimentele de mamă m-a făcut să cred că proiectul nostru poate aduce un pic de fericire în sufletul acestor mame care au nevoie de consiliere”,
Tamara Ciofu, deputat PSD Botoșani.
De altfel, specialiștii au ajuns până acum și în comunele Cristești, Răchiți, Bălușeni.
„Vă doresc tuturor să reușiți să treceți peste obstacolele din viața voastră iar la sfârșit să puteți spune: Am făcut tot ceea ce a stat în puterea mea!Vă respect, vă prețuiesc și vă doresc zilele senine!”,
a mai transmis Tamara Ciofu
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
May 11, 2024
Polițist din Botoșani mort la doar 46 de ani: O persoană dedicată și empatică
Oana Sava
May 10, 2024
Controale ale polițiștilor la Săveni: Câțiva șoferi „întâmpinați" cu etilotestul
Redacția Botoșăneanul
May 10, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 10, 2024