Depuneri de jerbe de flori, oficialități și militari, prefectul de mână cu copiii – VIDEO 

Depunerea jerbelor de flori pe 24 ianuarie semnifică omagierea liderilor și a generației care a făcut posibilă Unirea Principatelor Române din 1859, în special a domnitorului Alexandru Ioan Cuza. 

Este un gest de respect și recunoștință față de sacrificiul, curajul și viziunea politică ce au pus bazele statului român modern.

 

Gest care a fost făcut și la Botoșani astăzi, în fața sediului Poliției unde se află un bust al domnitorului A.I. Cuza. 

Într-un cadru mai restrâns ce este drept, cei care au participat la ritual fiind reprezentanți ai instituțiilor importante de la Botoșani. 

 

Adică, Prefectura și Consiliul Județean, Primăria și Consiliul Local Botoșani, Garnizoana Militară și șefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne (MAI). 

 

Prefectul a pășit alături de colegii din instituție, iar ulterior, Raluca Curelariu flancată de doi copii, unul mic pompier s-a alăturat șefilor structurilor de ordine. 

 

Totodată, acest act simbolizează continuitatea memoriei istorice, reafirmarea valorilor de unitate, solidaritate și identitate națională, dar și responsabilitatea generațiilor actuale de a păstra și respecta idealurile Unirii. 

 

Prin depunerea jerbelor, comunitatea transmite că trecutul nu este uitat și că lecțiile sale rămân relevante pentru prezent și viitor.

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare