„Era o problemă istorică în municipiul Botoșani, lipsa locurilor de veci, cimitirul Pacea fiind închis, nemaiavând niciun loc liber pentru înhumare, acolo doar cei care aveau concesiuni din trecut puteau să înmormânteze și a fost mereu o presiune pe administrația publică locală. Și am rezolvat acest lucru cu amenajarea acestui cimitir, o investiție de aproape 5 milioane de lei. Am decontat până acum 3 milioane din această investiție, urmează să continuăm lucrările dar cel mai important este că putem utiliza parcelele care sunt amenajate acum, pentru că așa cum puteți vedea și dv. sunt multe înhumări la Botoșani”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani

Necaz la vamă după un control al polițiștilor de frontieră: CE ascundea un tânăr în torpedo
Redacția Botoșăneanul
Sep 17, 2024
Cum să te distrezi legal și în siguranță la cazinouri
Redacția Botoșăneanul
Sep 17, 2024
Trei botoșăneni AMENDAȚI după ce au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
Sep 17, 2024
Trei parohii din județ s-au unit să strângă ajutoare pentru oamenii afectați de inundații
Redacția Botoșăneanul
Sep 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 17, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile